Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a anunțat astăzi că se vor ridică standarele pentru cluburile din Liga I. Şeful Ligii a propus ca una dintre condiţiile obligatorii în vederea obţinerii licenţei să fie, începînd din campionatul viitor, 2012-2013, existenţa instalaţiei de încălzire a terenului.
În plus, grupările trebuie să investească şi în amenajarea arenelor. Concret, să asigure minimum 3.000 de locuri acoperite pentru stadioanele cu 10.000 de locuri şi 5.000 de locuri acoperite pentru stadioanele care au o capacitate mai mare de 10.000 de locuri, informează gsp.ro.
Stadionul Municipal pe care joacă Voința Sibiu nu întrunește nici acum toat econdițiile pentru un stadion de prima ligă, însă în primul sezon joacă cu ajutorul unei derogări aprobate de LPF. De la anul însă, dacă se va menține în prima ligă, trebuie să se supună vechilor dar și noilor condiții.
În acest moment, în Liga I există doar patru stadioane cu instalaţie de încălzire a terenurilor: Steaua, Pandurii, CFR Cluj, Mediaş. Acestora li se mai adaugă cele nou construite "National Arena" Bucureşti, "Cluj Arena", "Ilie Oană" din Ploieşti.
Consilierii PD-L vor au depus un nou proiect prin care cer Consiliului Local Sibiu 900.000 de euro pentru a aduce Municipalul în stadiul de a putea fi acreditat pntru prima ligă de fotbal. Primul proiect, depus luna trecută, prin care cereau aproximativ un milion de euro a fost respins de majoritatea consilierilor, după ce reprezentanți FDGR, PNL și PSD s-au abținut de la vot.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Stadionul Municipal , Naţional Arena , Consiliului Local Sibiu , Cluj Arena , Dumitru Dragomir , Ilie Oană , Voinţa Sibiu , Şeful Ligii
Vizualizari: 313
Ultimele comentarii
Acum 23 minute
Dincă Constantin
Acum 45 minute
Sibiu 2025
Acum 56 minute
Sibian
Acum 1 oră
Baciul obsecvios
Acum 1 oră
Hermannstadt