Miercuri,
09.10.2024
Partial Noros
Acum
22°C

Un weekend de festivaluri si targuri la Sibiu

Festivalul ArtMania, Târgul Creatorilor Populari din România și Festivalul Naţional al Tradiţiilor sunt doar trei dintre evenimentele acestui sfârșit de săptămână, pe care nici un sibian nu ar trebui să le rateze.

Festivalul ArtMania din cetatea Sibiului a început din 8 august, iar în acest weekend vor avea loc concertele mult așteptate de rockerii din toată țara. Vineri vor urca pe scenă Lacrimas Profundere, Helloween și Tarja Turunen, iar sâmbătă Republica, Lacuna Coil și Sonata Arctica.

Festivalul ArtMania 2011 prezintă un program cultural bogat și diversificat, adaptat publicului și atmosferei cetății medievale prin concerte, expoziții și evenimente speciale dedicate artelor frumoase. Prețul unui abonament pentru toata durata festivalului este de 150 lei, în timp ce prețul unui bilet pentru o zi de concert este de 90 lei.

Timp de trei zile și Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi gazda unui festival, dar și a Târgului Creatorilor Populari din România. Festivalul Naţional al Tradiţiilor Populare a ajuns la IX-a ediție şi peste 200 de participanţi vor prezenta la Sibiu cântece, dansuri și măncăruri tradiționale din toate zonele României.

Festivalul îşi propune valorificarea tezaurului cultural tradiţional, exprimat prin valorile cotidiene din viaţa comunităţilor rurale din judeţele Harghita, Ilfov şi Sălaj, încurajarea tinerei generaţii de a cunoaşte, învăţa, perpetua şi de a face cunoscute aceste tradiţii în toată lumea. Din program fac parte Ansamblul Borsika din Miercurea Ciuc, Cristina Stamate şi Diana Radu Stan, soliştii vocali Letiţia Boroi şi Mădălina Ciucu, Ansamblul Periniţa al Centrului Cultural „Ion Manu” din Otopeni şi Ansamblul de muzicuţe din Berceni. Festivalul se va desfăşura în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în perioada 12-14 august. Tot la muzeul din Dumbravă, sibienii vor putea învăţa despre meşteşugurile tradiţionale- sculptură în lemn şi os, brodat, ţesut şi olărit, în cadrul Târgul Creatorilor Populari din România. Aflat la a 28-a ediţie, târgul reuneşte la Sibiu, meşteşugari din întrega lume, care îşi vor prezenta creaţiile la standuri, de-a lungul aleilor muzeului şi în curţile gospodăriilor, recreând atmosfera târgurilor de odinioară.

Program Artmania 2011:

Vineri 12 august

Open Doors: 18:00 Piata Mare

19:00 Lacrimas Profundere Piata Mica

14:30 Flavius Piata Mare

20:30 Helloween Piata Mare, Sibiu

22:00 Tarja Turunen Piata Mica

16:30 Aeternum & Gaby Koss (ex Haggard)

Sâmbăta 13 august

Ethernus 01:00 Sibiu Arena Powered by Tuborg Reckoning

02:30 Sibiu Arena Powered by Tuborg Heavy Duty

13:00 Sibiu Arena Powered by Tuborg Monarchy

15:00 Sibiu Arena Powered by Tuborg Interitus Dei

17:00 Sibiu Arena Powered by Tuborg Republica

19:30 Open Doors: 19:00 Piata Mare Lacuna Coil

22:30 Piata Mare Classic Beat Orchestra

14:30 Piata Mica Sonata Arctica

20:30 Piata Mare

Duminică 14 august

Sibiu Arena Powered by Tuborg 01:00 Guerrillas

Sibiu Arena Powered by Tuborg 21:00 Byron

Sibiu Arena Powered by Tuborg 19:30 Tagma

Piata Mica 17:00 Quart'elle

Sibiu Arena Powered by Tuborg 02:30 Truda

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

10 comentarii

Livia Sava

Acum 13 ani

Sa inceteze odata cu prostiile astea! Sa vina fotbalu\'!!!!! Aduceti fotbalu\'!!!! (buntzi, bunzti, buntzi)
Raspunde

pt Livia Sava

Acum 13 ani

sa aduca fotbalu??? in straita?? in cutie???? cum sa-l aduca??? vrei si niste seminte pe moca??
Raspunde

mephisto

Acum 13 ani

Chiar ca mi-as dori neste fotbal pin`piatza mare!!!
Raspunde

dan

Acum 13 ani

asa, si? va doare ca mai exista si altceva in afara de 22 de idioti care fug dupa o minge si cand sa o prinda iar ii dau un cu piciorul timp de 90 de minute? fiecare cu ale lui. Noi mergem la concert, voi la fotbal. Care e problema?
Raspunde

@dan

Acum 13 ani

Prietene, pot sa JUR ca ai 16 ani, MAXIM, ai parul lung si firele despicate, porti mustatza naturala, puful ala care iti da la varsta ta si arati ca un nespalat!
Raspunde

realitatea net.

Acum 13 ani

Chiliman, Ciuhandu, Johannis şi Boşcodeală , cei mai înstăriţi primari Bucureşti, Timişoara, Buzău şi Sibiu. Aici sunt cei mai înstăriţi primari din ţară. Cel puţin potrivit declaraţiilor de avere. În fruntea topului, cu cele mai multe case şi terenuri, conduce detaşat primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman. La polul opus, Radu Mazăre este edilul cu cele mai puţine proprietăţi.
Raspunde

realitatea net.

Acum 13 ani

Liberalul Andrei Chiliman, aflat la al doilea mandat în fruntea primăriei sectorului 1, are 27 de terenuri, majoritatea moştenite. Însumate, asta înseamnă vreo 66 de hectare. Potrivit site-ului blogulparlamentarului.ro, pe locul doi este Gheorghe Ciuhandu. Primar al Timişoarei de 15 ani, Chiuhandu are 4 terenuri care însumate înseamnă peste 27 de hectare. Toate sunt moştenite. Aproximativ 27 de hectare are în proprietate şi primarul municipiului Buzău. Social-democratul Constantin Boşcodeală are 7 terenuri, dintre care unul este moştenit, iar restul sunt cumpărate în ultimii 15 ani, de când conduce primăria. Când vine vorba de imobile, tot primarul sectorului 1 conduce în top. Andrei Chiliman are 9 imobile, dintre care 6 case şi două apartamente. La fel ca în cazul terenurilor, aproape toate sunt moştenite sau obţinute prin donaţie. Pe locul doi în top este primarul Sibiului. Klaus Johannis, aflat de 11 ani în fruntea primăriei, are în proprietate 6 imobile, dintre care 3 apartamente şi 3 case. Cu excepţia unei case, restul proprietăţilor sunt cumpărate inclusiv după 2000, de când Johannis a ajuns primar al Sibiului. Este urmat de primarul Buzăului. Constantin Boşcodeală, şeful PSD Buzău, are 5 imobile, respectiv 3 apartamente şi două case de locuit. La fel, cu excepţia unui singur imobil, toate sunt cumpărate în ultimii 15 ani, de când Boşcodeală este în fruntea primăriei. La polul opus, printre primarii cu cele mai puţine bunuri pe numele său, este Radu Mazăre. Deşi este în fruntea primăriei Constanţei de 11 ani, Mazăre stă şi acum cu chirie, fără nicio casă sau teren pe numele său. În declaraţia de avere scrie că are doar o şalupă cu remorcă, iar banii, 285 de mii de de euro, şi-i ţine... la saltea.
Raspunde

Livia Sava-consilier PDL

Acum 13 ani

Voi sunteti chiar boi?
Raspunde

un sibian

Acum 13 ani

aaaaa, uite vita cum isi da in petec si profita de fiecare ocazie sa comenteze aiurea si sa faca propaganda ieftina partidului spurcat de pupincuristi de-ai lu chioru!!! Ce-i pisi, te-ai trezit in miez de noapte ca vrei ceva salam de sibiu intre buze?? Hai, lasa vrajeala ieftina, ideile tale apartin gropii de gunoi. Nu o sa mai mearga vrajeala ieftina cu circul la romani!! Mai du-te la plimbare cu fotbalu tau sprijinit de primarii!! Peste tot in lumea civilizata cluburile de fotbal sunt sprijinte de investitori privati si sustinatori ai echipei, nu din banii municipalitatii. Vreau sa aiba performanta Sibiul si in fotbal, dar nu pe banii municipalitatii. Trebuie sa reabilitam infrastructura orasului si sa atragem investitii si turisti, nu sa platim fotbalisti. Ne-am saturat de populismul vostru, de construit sali de sport in sate fara canalizare si asfalt, de sprijinit fotbalul din banii publici, dar mai ales de tupeul vostru jegos!!!!!
Raspunde

un sibian

Acum 13 ani

apropo, din punct de vedere economic & administrativ, Artmania & Tattoo Fest au fost un real succes, deoarece au atras cateva mii de turisti care au cheltuit anumite sume pentru cazare&mancare&alte servicii asociate turismului, din care municipalitatea a avut beneficii (directe si indirecte). Pe deasupra, presupun ca s-a perceput si o taxa pentru inchirerea spatiului din Piata Mare, achitata de catre organizatorii festivalului - asadar, bani in plus la bugetul local, nu cheltuieli inutile pentru fotbal. Cat despre Artmania, din punct de vedere al concertelor & evenimentelor: \\m/
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus