Actualizare 19.36: Pompierii Sibieni au intervenit joi seara, pe A1 sensul de mers Sibiu - Sebeș, la ieșirea spre Ocna Sibiului pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la un autoturism SUV.
Potrivit reprezentanților ISU autoturismul a fost afectat în totalitate. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la compartimentul motor.
De asemenea, polițiștii transmit că traficul rutier a fost reluat în condiții normale.
Actualizare 18.30: După sosirea pompierilor la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta la un autoturism de tip SUV. Potrivit acestora, incendiul a fost stins.
Se lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative și stabilirea cauzei probabile de izbucnire a incendiului.
Actualizare: Polițiștii sibieni transmit că traficul este restricționat în urma incidentului de pe autostradă în care o mașină a luat foc. Șoferii sunt rugați să respecte indicațiile polițiștilor.
La această oră, traficul rutier este restricționat pe autostrada A1 km 253 la ieșirea spre Ocna Sibiului, sensul de mers Sibiu - Sebeș, pentru a asigura intervenția autospecialelor care acționează pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la un autovehicul, pe banda de urgență.
„Vă rugăm să respectați indicațiile polițiștilor prezenți la fața locului”, transmit polițiștii.
Știre inițială: O mașină a luat foc pe autostradă, sensul spre Sebeș. Martorii spun că șoferul a reușit să iasă din mașină. Au fost alertate autoritățile.
Pompierii Sibieni intervin de urgență pe A1 sensul de mers Sibiu - Sebeș, la ieșirea spre Ocna Sibiului pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la un autovehicul (dubă).
Potrivit acestora, la fața locului sunt mobilizate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul se manifestă generalizat la întregul autovehicul.
Din fericire nu sunt victime, transmit pompierii, iar la momentul redactării acestei știri se acționează pentru stingerea incendiului.
Știre în curs de actualizare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: mnasina in flacari , a 1 , foto , video , autostrada
Vizualizari: 1128


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
AndreiM
Acum 5 ore
No Name
Acum 6 ore
Ion
Acum 6 ore
Che
Acum 6 ore
Sofer