Equilibrum Fest, un târg-festival de stil de viață sănătos revine pentru a șasea oară la Sibiu, după ce a traversat șapte dintre orașele României.
Evenimentul aniversar, aflat la a 20-a ediție, se va desfășura în perioada 28 - 30 noiembrie, la Hotel Ramada din Sibiu și va fi deschis vineri și sâmbătă între orele 10:00 – 20:00 și duminică între orele 10:00 – 18:00.
„Ȋn cadrul târgului vom avea peste 40 de standuri, dintre care 20 aflate pentru prima dată la Equilibrum Fest Sibiu, de unde vor putea fi achiziționate produse variate, de la suplimente alimentare, tratamente naturale, la cosmetice, pietre și cristale semiprețioase. Ȋn plus, vizitatorii vor putea testa diverse terapii inovative, aparatură medicală, vor găsi multe informații valoroase, vor putea participa la peste 30 de conferințe, workshopuri, clase de sport, arte marțiale dar și sesiuni demonstrative, evaluări sau terapii. De asemenea vom avea și concerte live cu muzică terapeutică”, anunță organizatorii.
Aceștia spun că târgul a fost conceput din dorința de a crește gradul de informare a publicului larg asupra acestui vast domeniu al medicinei integrative și a terapiilor complementare și alternative. Astfel sibienii vor putea petrece trei zile în compania specialiștilor în domeniu, să descopere și să experimenteze secretele unei vieți sănătoase și echilibrate prin nutriție, inovații din medicină, terapii inovative, suplimente nutritive, cristale și multe altele.
Ediția din acest an aduce o serie de invitați speciali. Printre aceștia se numără Dr. Victor Costache, profesor universitar, medic primar chirurgie cardiovasculară și director al Centrului de Boli Cardiovasculare SANADOR, care va susține sâmbătă la ora 10:00 o conferință pe tema „cum să ai o inimă sănătoasă”, cu informații valoroase din perspectiva medicală.
De asemenea, Kiki Ironwoman Teodorescu, educatoare în Sibiu și sportiv de anduranță, care a reușit performanța de a finaliza cinci competiții Ironman în doar doi ani, va împărtăși povestea ei de viață și drumul către disciplină și echilibru.

Programul va fi completat de demonstrații dinamice de arte marțiale și judo, susținute de copii și tineri cu vârste între 3 și 18 ani, de la cluburi sportive din Sibiu și Cristian.
Mai multe detalii despre expozanți sau conferențiari sunt disponibile pe www.equilibrumfest.ro sau pe pagina de Facebook Equilibrum Fest.
Accesul publicului la festival se face pe bază de bilete la prețul de 20 lei/zi sau de abonament la prețul de 50 lei/3 zile. Biletele și abonamentele sunt disponibile online de pe site-ul iabilet.ro, secțiunea Festivaluri.
Banii încasați în urma abonamentelor vândute sunt donați integral către Fundația Polisano, prin care se operează copiii cu probleme cardiace.
Abonamentul include:
Acces la festival pe tot weekendul;
Acces la peste 30 de conferințe, workshopuri și clase de sport;
Acces la 2 concerte live de muzica terapeutică;
Posibilitate de testare diverse terapii și aparatură medicală prezentate în cadrul târgului;
Testare produse cosmetice;
Discuții cu specialiști la standurile de prezentare;
Networking și stabilirea de conexiuni noi.
Brandul Equilibrum Fest s-a născut la Sibiu, iar în ultimii doi ani au fost organizate mai multe ediții, în 7 orașe diferite: Sibiu, Brașov, Oradea, Cluj, Iași, Timișoara și București, unde au participat peste 30.000 de vizitatori.
La edițiile precedente au fost prezenți peste 800 terapeuți, medici, farmaciști, specialiști, producători și artizani din țară și străinătate și au fost susținute peste 600 de conferințe valoroase, acestea fiind disponibile pentru publicul larg, în mod gratuit, și pe canalul de Youtube - EquilibrumFest.



Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: targuri sibiu , Kiki Ironwoman , equilibrum fest , hotel ramada , victor costache , stil de viata sanatos
Vizualizari: 371


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
AndreiM
Acum 6 ore
No Name
Acum 6 ore
Ion
Acum 6 ore
Che
Acum 6 ore
Sofer