Drept la replica Ion Dur: „Love” cu gust de… lege

Mi-ar fi făcut plăcere să vă scriu o epistolă cu (po)veşti tonifiante despre învăţămîntul jurnalistic din Sibiu sau să vă trimit de pe acum – dv. şi colegilor de redacţie, mai toţi formaţi profesional în spaţiul academic sibian – invitaţia de a participa, în 2012, la sărbătorirea a 20 de ani de la înfiinţarea instituţiei noastre.
Rîndurile de faţă sunt provocate însă de un alt motiv: articolul „Jurnalistică + Psihologie + Sociologie = Love”, semnat de Paul Georgescu (un tînăr pe care-l stimez) şi publicat în Turnul Sfatului (ediţia online din 15. 08. 2011), pe lîngă interesul sincer pentru starea de azi a Facultăţii de Jurnalistică, interpretează în exces, ca să nu spun eronat, atitudinea mea (şi, implicit, a colegilor mei) faţă de procesul restructurării Universităţii „Lucian Blaga”.
Am avut un dialog lung cu fostul meu student, acum reporter, îmi recunosc citatele reproduse în text (chiar dacă, uneori, lipseşte contextul ce ar fi identificat mai exact semnificaţia celor spuse), însă a fost, alteori, supralicitat sensul unor idei, după cum au fost omise idei importante survenite în discuţia noastră, pe care le-am accentuat şi care ar fi lămurit mai fidel poziţia mea în raport cu locul ocupat de Facultatea de Jurnalistică într-o posibilă structură a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu ( ULBS).   
Sunt motive, domnule redactor-şef, care mă determină, dacă îmi îngăduiţi, să aduc precizările necesare (dacă articolul despre care vorbim ar fi luat forma unui interviu, altfel ar fi stat lucrurile).

                                                                          *

Este indubitabil faptul că Legea educaţiei naţionale (nr. 1/2011) nu reprezintă un document aflat la bunul plac al celor ce lucrează în învăţămînt. Ea trebuie aplicată, chiar dacă este un produs ieşit dintr-un război de ţesut ale cărui iţe, parţial, s-au cam încurcat. E o lege care, în intenţiile ei, vrea să compatibilizeze şcoala românească, valoarea acesteia, cu standardele construite în timp de spaţiul occidental. Are părţi pozitive, novatoare, dar are şi, nu puţine, părţi canceroase (specialiştii, prin presă îndeosebi, au sancţionat variile anomalii şi criticile nu s-au încheiat).
Cum era firesc, cele mai multe derapaje sau disfuncţionalităţi au început să apară odată cu punerea în funcţiune a legii, cînd formele fără fond îşi dau arama pe faţă. Este momentul cînd lacunele unei legi pot fi atenuate – şi nu accentuate – de inteligenţa celor ce o aplică.
Pentru învăţămîntul superior, inclusiv pentru ULBS, procesul implementării Legii educaţiei naţionale înseamnă, din toamnă, o altă structură a universităţilor, operaţie care a început cu alcătuirea departamentelor, în locul catedrelor (la care legea a renunţat, chiar dacă, în Occident, au rămas şi asemenea forme). La fel de important, în acest proces, va fi şi locul pe care-l va ocupa fiecare universitate într-o clasificare naţională pe care ministerul, în urma unei evaluări deja efectuate, o va anunţa pînă la, probabil, sfîrşitul lunii august.
ULBS a stabilit ca fiecare departament să nu aibă mai puţin de 25 de cadre didactice titulare (să nu trecem peste faptul că, de doi ani, titularizările sunt blocate, iar paritatea de 7 la 1 între disponibilizaţi şi angajaţi, reamintită zilele trecute de premierul României, oferă orizonturi deloc roze). Iar în şedinţa Senatului din iulie a.c., ULBS a aprobat, pentru viitorul an universitar, noua sa structură: vor fi 9 facultăţi, în loc de 11 cîte au fost pînă acum.
Între aceste două episoade s-a consumat povestea, tristă, a Facultăţii de Jurnalistică, devenită parte într-un departament, alături de catedrele de sociologie şi psihologie ale Facultăţii de Ştiinţe. Noua structură, care va mai absorbi şi alte două facultăţi, transformate şi ele în tot atîtea departamente, va fi: Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, o alcătuire aleatorie, dictată, deocamdată, de număr, de cantitate, şi mai puţin de criterii de natură valorică (e vorba de o sumă virtuală care, acum, nu ştim cum va funcţiona ca întreg).
Ei bine, eu nu sunt dintre cei ce au „susţinut ideea de comasare a acestor facultăţi” şi nici nu consider „noua formulă ca fiind una de bun augur pentru performanţele sibiene în jurnalism, comunicare şi relaţii publice, psihologie şi sociologie”, cum eronat scrie prietenul meu Paul Georgescu.
Dimpotrivă. Situaţia este cu totul alta şi o voi descrie numaidecît. Am pledat permanent, de cînd s-a formulat ideea restructurării ULBS, pentru păstrarea pe mai departe a identităţii Facultăţii de Jurnalistică, de la a cărei înfiinţare ne pregătim să sărbătorim două decenii (e drept că decizia Senatului ULBS – cu care eu nu am fost de acord, dar pe care, ca senator, o respect – ne obligă să organizăm mai degrabă un fel de funeralii…).
Nu avem, e-adevărat, 25 de titulari ai facultăţii, pentru că, dincolo de imposibilitatea din ultima perioadă a titularizării, am adoptat strategia colaborării cu cadre didactice asociate, aducînd astfel an de an specialişti din media şi relaţii publice care să lucreze cu studenţii noştri. Este un mecanism occidental eficient prin intermediul căruia se leagă organic, flexibil şi dinamic „teoria” şi „practica”.
Dar pentru a alcătui cel puţin un departament şi a rămîne astfel facultate, am purtat discuţii şi am propus mai multe variante de asociere între ştiinţele comunicării şi, rînd pe rînd, ştiinţele educaţiei, istoria, ştiinţele politice, chiar şi sociologia (n-am agreat, o spun încă o dată, ideea unui conglomerat). Niciuna însă din propunerile mele nu a fost acceptată, nici în comisia de specialitate şi nici în Senat.
Las pe alţii să judece cui îi pasă de conservarea, de protejarea unui prestigiu acumulat de Facultatea de Jurnalistică, de o imagine chiar de marcă între instituţiile media din România (recent, într-un top al facultăţilor vizate de angajatori, efectuat de Bestjobs, jurnalistica de la Sibiu era pe locul trei pe ţară).
Una vrei, alta se-ntîmplă. Cei mai mulţi hotărăsc soarta celor mai puţini (Schiller propunea, pe vremuri, ca voturile să fie cîntărite, nu numărate). Printr-un joc al întîmplării, vom fi împreună, în departament, cu sociologia şi psihologia, un triunghi care poate să potenţeze, reciproc, cele trei colective. E însă doar o presupunere, în care cred şi despre care aş spune acum aceleaşi propoziţii inserate în textul din Turnul Sfatului la care m-am referit la început.
 Numai că o minimă prudenţă mă determină să am rezerve, poate fireşti: să fie vorba dintr-o dată, într-un asemenea departament (lucrurile par valabile şi pentru alcătuirea Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane), de „love” (nu vorbim aici de iubirea creştină)?! Mai degrabă înclin spre o caracterizare oarecum lucidă: poate „love with it by force” sau, de ce nu, un concubinaj la comandă. O „dragoste” cu gust de… lege.
Mă rog însă la Dumnezeu ca îndoielile mele să fie absolut gratuite.

PS.
Textul  lui Paul Georgescu, în varianta sa online, a fost „comentat” de cîţiva veleitari, în fapt vidanjori anonimi, nereciclaţi, nişte analfabeţi frustraţi care-şi exibă la nesfîrşit, prin silabe grohăite, gama mirosurilor pestilenţiale. Pentru cineva care face, de peste trei decenii, exerciţii de lectură şi critică, e uşor să recunoască identitatea unei persoane după 2-3 cuvinte folosite şi după sintaxa propoziţiei şi a frazei (dacă a ajuns să articuleze aşa ceva).  


 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

de Turnul Sfatului