Groparii aurului romanesc?

N-aş fi reluat subiectul Roşia Montana dacă nu punea paie pe foc preşedintele Traian Băsescu. Luni seara domnia sa a declarat că exploatarea aurului de la Roşia Montana trebuie să înceapă cât mai curând, argumentând că faţă de volatilitatea valutelor pe fondul crizei mondiale, ţara are nevoie de o monedă forte sigură care este aurul. Că Banca Naţională, depozitară, ar avea nevoie de 200 tone aur faţă de 103 pe care le deţine acum; că această diferenţă ar putea fi obţinută din exploatarea bazinelor aurifere pe care le posedăm. Făcea domnia sa şi o socoteală: la cele 300 tone din zăcământul Roşia Montana, România are o redevenţă de 4%, deci 12 tone. La acestea se adaugă cota de 20% reprezentând acţiunile Minvest, deci încă 60 de tone. Total 72. Deci, în urma aranjamentului cu RMGC căreia i-a concesionat exploatarea zăcământului, România se va alege cu 72 tone aur iar compania Gabriel Resources( canadiană dar cu acţionari masiv americani) cu diferenţa, adică cu 228 tone aur. Să zicem că cheltuielile de exploatare vor compensa parte din diferenţă. Preparativele unui aranjament  economic de o atare importanţă naţională sunt, scandalos, secretizate, încât nu se pot face calcule precise. Este mai mult decât sigur că partea “canadiană” se înfruptă copios din aurul românesc. Altminteri n-ar urmări cu atâta cerbicie promovarea proiectului.

Ei sunt de înţeles. De ce să nu profite dacă şi-au găsit fraierul?

L-am auzit pe premierul Boc spunând că domnia sa personal, are anume reţineri privind, de o parte aspectul material-financiar al aranjamentului, care s-ar cuveni reechilibrat, precum şi îngrijorări cu privire la posibila alterare a mediului. Pare că şi preşedintele înclină înspre o reevaluare. Nu se ştie dacă formal-juridic aşa ceva se mai poate face. Să înţelegem că ultimul cuvânt îl va avea guvernul, dar pe fondul unui arangament bilateral deja perfectat.

Nu aspectele de formă interesează în primul rând, ci implicaţiile pe fond ale proiectului. Este vorba de o bogăţie inestimabilă a ţării. Este adevărat, ea zace sub pământ şi ar fi în totul firesc să o exploatăm. Am spus-o şi cu alt prilej, aproape peste tot în lume, considerentele de mediu sau cultură, au pierdut în faţa tăvălugului economic. Numai că implicaţiile economice trebuiesc apreciate la adevărata lor valoare. În primul rând să nu fie păguboase. A te afla, cifric, şi raportat la zăcământ, cu numai 72 tone din 300 este mai mult decât scandalos. Proporţia se raportează şi la cele 1600 tone argint. Avem dreptul la o astfel de negociere? Ţara nu suntem numai noi cei de azi, bogăţiile ei trebuie să profite şi generaţiilor de mâine. Şi dacă să zicem, acum nu dispunem de mijloacele tehnice necesare unei exploatări proprii eficiente, ce ne zoreşte să ne dăm peste cap cu un aranjament de tip colonial? Argumentele preşedintelui nu conving. Nu conving pentru a justifica pierderea. Oricum, aurul nu ajunge în seifurile băncii naţionale mai devreme de cîţiva ani, timp în care, astfel cum  previzionează mulţi finanţişti, raporturile aur-valute vor reveni la normal. Şi apoi, România are şi alte resurse pentru echilibrarea financiar-economică, nu este silită la un aranjament păgubos cu aurul ei.

Cu ce câştig s-ar alege ţara dacă, prin ipoteză, deloc imposibilă, reziduurile cianurice ar scăpa, pe termen nedefinit, de sub control? Cât ar costa efortul protecţiei pânzelot freatice? Odată cu sacii în căruţă, Gabriel Resources îşi poate pierde urma în negura relaţiilor off schore, ponoasele rămânând pe spinarea noastră. Spunea cineva că pe o parte a sa, bazinul preconizat,de depozitare a reziduurilor cianurice, nu oferă garanţii de securizare. Catastrofa ar fi„inestimabilă”. Motive suficiente de prudenţă scoase la lumină de forurile europene care s-au pronunţat ferm împotriva procedeului de exploatare pe bază de cianură.

Graba ce l-a cuprins pe preşedinte este suspectă. Până mai ieri, nu l-am auzit contestând concluziile propriei Comisii prezidenţiale pe problemă, care a opinat împotriva aranjamentului, tot astfel cum a opinat şi Academia. Au căzut argumentele lor? Nu le comentează nici acum dar, vădit, nu le ia în seamă. Mai argumenta preşedintele pe ideea creierii locurilor de muncă. Nimic de zis, ar fi bine, dar să avem convingerea şi siguranţa că este un proiect bun, pozitiv, folositor, nediscriminator. Cu rezultate de care să ne putem mândri iar nu care să ne umilească. Zilele trecute s-au făcut cunoscute primele trei societăţi comerciale cu cel mai bun randament economic: Petrom, Dacia şi Rompetrol. Ce ar fi dacă profitul lor ar intra, majoritar, în bugetul statului român, în loc să ia calea străinătăţii?

Intuiţia îmi spune că pe undeva, proiectul în discuţie este sub presiune. Se vorbeşte că ar fi mulţi interesaţi în realizarea lui. Am convingerea că miza e mare, atât pe exterior cât şi pe interior. Dar nu-i de-a joaca. Dacă i se va da drumul în vădită pierdere pentru noi, vinovaţii vor fi condamnaţi nu numai de români dar şi de istorie. Prea ne-am bătut joc de avuţia ţării în ultimii douăzeci de ani pentru a se putea tolera cu nepăsare încă o lovitură sub centură.

Apariţia publică a preşedintelui pe această problemă este inoportună şi lasă loc unor semne de întrebare. Poziţia sa fermă, neechivocă, în favoarea proiectului, poate influenţa decisiv părerea specialiştilor. Mai mult chiar, ne-a spus că a stat de vorbă şi cu ministrul Borbely, răspunzător de elaborarea avizului de mediu. Nu este de crezut că lui i-a spus altceva decât nouă. Ce să facă ministrul faţă cu părerea preşedintelui ţării?

Am avut o garnitură de politicieni care s-au mânjit pe mâini - şi pe obraz, dar fără urme – cu afaceri veroase pe seama avutului şi bogăţiilor ţării. Ar fi mare păcat ca cei acum răspunzători să intre în aceeaşi oală, după ce au făcut eforturi – şi în parte ne-au convins - că pot fi cu bună credinţă faţă de ţară. Cu toate cele petrecute până acum, Roşia Montana va fi un test definitoriu pentru a şti mai bine decât până acum, pe mâna cui joacă soarta aurului românesc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Gavril Dejeu