Furnizorul de servicii externalizate de tip call center, Computer Generated Solutions (CGS), a inaugurat astăzi, la Sibiu un centru care va avea iniţial 300 de angajaţi, vorbitori de mai multe limbi străine, reprezentanţii companiei intenţionând ca pe parcursul anului echipa să se măreasc şi mai mult, şi anume până la 650 de angajaţi. Job-urile disponibile pentru tinerii sibieni vor fi majoritatea pe customer care şi help desk, în diverse departamente: vânzări/ marketing, tehnic, logistică. Biroul de la Sibiu are 2.500 de metri pătraţi şi va ajuta compania să servească mai bine creşterea cererii de soluţii BPO (business process outsourcing) în Europa. Poziţiile deschise includ relaţiile cu clienţii, suport tehnic şi alte servicii de externalizare pentru clienţii corporate şi agenţiile guvernamentale din toată lumea. Inaugurarea s-a făcut în prezenţa lui Phil Friedman, directorul executiv al companiei şi a lui Vladimir Sterescu, director general CGS România.
„Odată cu creştera CGS în Europa şi cu două birouri în România ce au deja peste 2.000 de angajați, este nevoie să ne extindem”, a spus Vladimir Sterescu, director. ”Am ales Sibiu pentru că este un centru multi-cultural şi multi-lingvistic pentru business-ul internaţional. Sunt peste 20 de universităţi şi licee în zonă ce ne vor furniza o bază educată de potenţiali angajaţi”, a adăugat Sterescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 353
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
V.
Acum 3 ore
Coste s
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Sibian