După prima parte a perioadei de pregătire a echipei de baschet CSU Sibiu concluziile nu sunt cele mai încurajatoare, dar nu sunt nici tragice. Echipa are nevoie de mai multe jocuri, de o atenție sporită în defensivă și, nu în ultimul rând, de întăriri în sectorul jucătorilor români, călcâiul lui Ahile pentru echipa lui Cătălin Vulc în acest moment.
Primul test al studenților a fost memorialul Elemer Tordai. Disputat în Sala Transilvania din Sibiu, turneul, organizat în memoria marelui jucător al Sibiului, a fost câștigat de BC Mureș, singura echipă ce a părăsit Sibiul neînvinsă. Sibienii s-au situat pe locul II. Primul meci al memorialului, cel împotriva echipei Energia Rovinari, a fost și cel mai simplu pentru sibieni. Studenții au câștigat cu 72-64 partida. Următoarea partidă, cea cu BC Mureș, a fost pierdută de elevii lui Cătălin Vulc la șase puncte diferență, 81-75, cei mai buni jucători ai Sibiului fiind Kearse cu 20 de puncte și Wisseh cu 18. Sibiul a suferit serios pe final de meci după ce principalii jucători români, Crăciun și Lefter, au fost eliminați pentru cinci greșeli personale. În ultima partidă a memorialului, cea cu CSM București, sibienii au jucat foarte bine în sferturile 2 și 4, în ultimul reușind să se distanțeze la nouă puncte, pentru a câștiga partida la 1 punct diferență, 81-80. Kearse a fost din nou cel mai bun jucător, cu 26 de puncte.
Ultima partidă de pregătire a echipei a avut loc joi seară, în Sala Sporturilor din Mediaș, în compania Gazului Metan. Meciul n-a avut niciun istoric, medieșenii conducând permanent la diferențe mari de scor. Cea mai mare diferență în favoarea medieșenilor a fost de 36 de puncte, ei reușind pe parcursul partidei chiar și un run de 20-0, care a dus scorul la 72-43. Partida de la Mediaș exemplifică foarte clar lipsurile din acest moment ale sibienilor. Lipsa jucătorilor români de valoare se resimte cel mai puternic în angrenajul condus de Cătălin Vulc. Jucătorul de bază al echipei este Cristian Crăciun, un veteran al CSU, un apărător foarte bun dar cu un aport inconsistent în faza de atac. Al doilea jucător, ca valoare, în accepțiunea antrenorului, Andrei Lefter, a prins puține minute în sezoanele precedente și nu are experiența duelurilor primei divizii. De altfel, în partida de la Mediaș, cei doi au înscris împreună mai puțin decât Tudor Dumitrescu. În peste 25 de minute petrecute pe parchet, Lefter a reușit un singur punct, ratând 2 aruncări de 2 puncte și o aruncare liberă. „După meciul de la Mediaș s-au văzut anumite lacune în jocul nostru, în special în faza de apărare. Dacă vom reuși să le remediem rapid va fi bine, dacă nu, e de rău. Relațiile de joc încă nu sunt sudate, trebuie să lucrăm mai mult la timing. Încă nu știm cine vorbește în apărare, ei trebuie să se înțeleagă mult mai bine în teren”, spune Cătălin Vulc. Cât despre aportul ofensiv al echipei, actualul antrenor s-a declarat relativ mulțumit. „Ofensiva a funcționat mulțumitor dar sigur mai este și aici loc de mai bine”, mai spune Vulc. Deși recunoaște că lipsa jucătorilor români de valoare afectează jocul echipei, Cătălin Vulc a spus că deocamdată nu se mai pregătește niciun transfer. „În momentul acesta, Cristi este singurul jucător român pe care ne putem baza 100%. Sper ca dorința să țină loc, să compenseze lipsa de experiență în cazul jucătorilor mai tineri”, mai spune Vulc. Elevii lui Cătălin Vulc pleacă spre Austria duminică, urmând să dispute acolo trei partide, luni, marți și miercuri. Joi, studenții revin în țară dar nu la Sibiu ci se vor opri la Timișoara, pentru alte două partide de pregătire, vineri și sâmbătă. Primul meci oficial al CSU Sibiu este programat în 17 septembrie, pe teren propriu, cu BCM Pitești, returul fiind stabilit pentru 24 septembrie.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Tudor Dumitrescu , Elemer Tordai , Sala Transilvania , Cătălin Vulc , Sala Sporturilor , Gazului Metan , Energia Rovinari , Cristian Crăciun , Andrei Lefter
Vizualizari: 292
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Leonard
Acum 2 ore
Barosanu
Acum 3 ore
Sibiu.Adrian