Sâmbătă,
22.03.2025
Cer Senin
Acum
0°C

FOTO-VIDEO. Moastele au ajuns la Sibiu. Cu limuzina Mercedes

Sfintele Moaşte de la Muntele Athos au ajuns în această după-amiază la Sibiu, ele fiind întâmpinate de un sobor de preoţi şi zeci de credincioşi sibieni. Moaştele Sf. Ioan Botezătorul, ale Sf. Apostol şi Evanghelist Matei, ale Sf. Arhid. Ştefan şi ale Sf. Muc. Varvara vor sta în Catedrala Mitropolitană până luni.

Mulţimea a început să se adune în faţa hotelului Continental Forum cu aproape 45 de minute înainte de sosirea moaştelor. Zeci de preoţi şi credincioşi din toate parohiile Sibiului au sosit, pe rând, în capătul bulevardului Nicolae Bălcescu. Lor li s-au adăugat zeci de curioşi, atraşi de mulţime.

Nu au lipsit de la eveniment nici forţele de ordine, care sunt hotărâte să păzească moşatele cu bastoane şi arme e foc la brâu.

În jurul orei 17.15 moaştele celor patru sfinţi au sosit, fiind aduse de o coloană oficială în fruntea căreia se aflau două limuzine Mercedes, de ultimă generaţie. Din aceste două maşini au şi fost scoase rămăşiţele pământeşti ale sfinţilor. Acestea sunt plasate în două casete de mici dimensiuni.

Alaiul, condus de un grup de sibieni îmbrăcaţi în haine populare româneşti, a pornit apoi pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, pe strada Samuel von Brukenthal şi pe strada Mitropoliei, pentru a fi aşezate în cele din urmă în Caterdala Mitropolitană. Aici sibienii se vor putea ruga la ele până luni, 12 septembrie, când vor fi duse la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. Aici vor rămâne până în ziua de joi, 15 septembrie, când vor fi duse la Braşov, la Biserica "Adormirea Maicii Domnului". Acest pelerinaj duhovnicesc cu Sfintele Moaşte se va încheia în ziua de luni, 19 septembrie, când delegaţia atonită se va întoarce în Grecia.

De menţionat faptul că iniţiativa aducerii acestor moaşte în România, pentru prima dată în istorie, aparţine Asociaţiei "Muntele Athos - Schitul Prodromu", cu sediul în Mediaş, condusă de Mircea Vescan, preşedintele acestei asociaţii.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

10 comentarii

babau

Acum 13 ani

Cu cultul morţii şi-a imbecilităţii ,tot înainte!...
Raspunde

dan

Acum 13 ani

youtube.com/watch?v=G86kW8xnS0E
Raspunde

cristian

Acum 13 ani

pe rug cu voi satanelor; ce spiritualitate faceti voi ba cu mercedesuri si cu fetze de excroci, evazionistilor!
Raspunde

HMM

Acum 13 ani

Filmul spune totul despre persoanele implicate. Cel din stanga sus a lu\' meseriasu cu cel mai mare clop parca-i angajat la SRI.
Raspunde

Yo

Acum 13 ani

De ce trebuie sa distrugeti tot ce e frumos si curat?
Raspunde

Iorga

Acum 13 ani

Ce amuzant de tristi sunt comentatorii cu convingerea ca au cultura romaneasca sub nivelul lor cognitiv (rezumat la injuraturi si barfa).
Raspunde

HMM

Acum 13 ani

Draga Iorga, Tie nu iti pare un spectacol de toata jena? Si tu chiar crezi ca aceia care apar in film (ca si preoti ) nu au sau nu au avut legaturi ci fosta securitate sau cu actualul SRI? Nu ce din film comenteaza ca apare in cartea de identitate 666 dar cand este vorba de dat cu subsemnatul pe la securitate erau primii? Poate cultura exista pe vremea lui Iorga dar nu acum si nu in biserica de astazi.
Raspunde

victor

Acum 13 ani

pai domnule dan onescu, ce legatura are a doua parte a titului cu articolul?
Raspunde

vs

Acum 13 ani

semnatarul 8 e cumva pupincuristul de v.s., pseudojurnalistul, noul angajat de la radio trinitas ? iata, unde se regaseste deontologia !
Raspunde

grecoaica

Acum 13 ani

dupa poze ai crede ca esti intr-o tara islamista, nici urma de femeie, chiar si copiii sunt numai baieti. Mergeti inapoi in istorie, lasati-va dusi de biserica ortodoxa si o sa ajungeti sa vi sa permita doar sa donati bani si sa pupati poala popii. Ce diferenta, doua sute de metri mai departe, in acelasi oras, in acelasi anno domini sta biserica evanghelica care are preotese, femei-episcop, etc.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus