Duminică,
17.08.2025
Cer Senin
Acum
23°C

La ce prind bine articolele despre cladirile ilegale

Pentru cine nu mai ține minte articolul ”Ghid de distrugere a orașului”, în deschiderea acestuia se afla poza unei clădiri de birouri, ridicată pe strada Oituz, pe locul unei foste spălătorii auto. Imobilul a fost construit pe patru niveluri, deși autorizația inițială prevedea doar trei.
Întreaga situație a ajuns pe rolul Judecătoriei Sibiu, unde investitorii de la SC Advice Invest SRL contestau un proces verbal emis de Serviciul disciplina în construcții din cadrul Primăriei Sibiu, proces verbal prin care se cerea sistarea lucrărilor și încadrarea clădirii în limitele autorizației de construcție. Procesul este în continuare pe rol, iar clădirea, finalizată de luni bune, a fost scoasă la închiriere cu opt euro pentru un metru pătrat. Și, pentru a ajunge la ideea din titlul, anunțurile de închiriere folosesc fotografia realizată pentru articolul din Turnul Sfatului, care arăta că imobilul nu este construit în spiritul legii. ”Nu e problemă, mansarda va fi demolată. Clădirea se poate închiria fără probleme”, au anunțat cei care au postat anunțurile de închiriere. Într-adevăr, o parte din mansarda ridicată pe un nivel neprevăzut în autorizația de construcție este deja demolată, lucrările nefiind încă finalizate.
Între timp, firmei SC Advice Invest SRL îi este cerut falimentul de către Fisc, datoriile către bugetul de stat fiind calculate la peste 144.000 de lei. Aceeași societate își cere, însă, și intrarea în procedura de insolvență.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus