Duminică,
11.04.2021
Cer Senin
Acum
15°C

14 scoli si gradinite din judet nu au autorizatie sanitara de functionare

Anul școlar ce tocmai a început a prins în offside 14 unități de învățământ din Sibiu, care nu au primit autorizația sanitară de funcționare. Lor li se mai adaugă alte 26 de unități, ale căror dosare sunt evaluate în acest moment.

Potrivit site-ului Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, în cele 14 unități învață 1288 de copii, ceea ce reprezintă 1,9% din totalul indivizilor înscriși la unitățile de învățământ din Sibiu, indiferent dacă sunt copii de grădiniță sau elevi. Anul acesta, 67.459 de sibieni au început școala.

Unitățile de învățământ care nu sunt conforme cu normele sanitare de funcționare sunt următoarele:

Școala cu clasele I-IV Ravasel, Școala cu clasele I-VIII Mălîncrav local 1(investiție în curs de derulare), Grădinița cu program normal Mălîncrav(investiție în curs de derulare), Școala cu clasele I-VIII Mălîncrav local 2 (investiție în curs de derulare), Școala cu clasele I-IV Hosman și Grădinița Hosman, Școala și Grădinița Tichindeal, Școala cu clasele I-VIII Boița, Grădinița Poiana Sibiului, Școala cu clasele I-IV Rusciori(investiție în curs de derulare), Școala cu clasele I-Viii nr. 10 Sibiu, Grădinița Dobarca, Grădinița Apos, Școala cu clasele I-IV Zlagna, Grădinița de copii Cisnădioara, Grădinița cu program normal Racovița(investiție în curs de derulare), Palatul Copiilor Sibiu.

În cele 26 de unități de învățământ, care au depus dosarele în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare, învață 3542 de sibieni, ceea ce reprezintă 5,19% din totalul înscrișilor pentru anul școlar 2011-2012.

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus