Vineri,
12.09.2025
Innorat
Acum
17°C

Dan Baban, directorul Liceului de Arta din Sibiu:"Sunt sigur ca va fi o schimbare in ceea ce priveste plata salariilor la timp"

Prima zi de școală de la Liceul de Artă a fost „umbrită” de situația în care se află profesorii, care nu și-au primit salariile pe ultimele două luni, și doar bucuria de început de an a copiilor și a părinților i-a mai animat pe dascăli.

„Ziua a fost frumoasă, pe de-o parte. De ce? Pentru că am avut în jur părinți și copii, care au în priviri bucuria aceea de început de an școlar, care vor să vină să facă școală, te bucuri. Involuntar, te bucuri. Pe de altă parte, a fost umbrită de nemulțumirea generală a profesorilor, care nu și-au primit salariile pentru luna iulie și nici pentru luna august. Trebuie să vedem o schimbare, nu vorbesc despre speranță, sunt sigur că va fi o schimbare în ceea ce privește plata salariilor la timp, nu-mi fac probleme pentru acest lucru. Mă gândesc în continuare când se va întâmpla acest lucru, cât trebuie să dureze ca cineva care muncește să-și primească salariul, cu atât mai mult cu cât, până de curând, în sistemul bugetar n-am fost obișnuiți cu astfel de situații, să nu primim salariul pe o perioadă îndelungată de timp. Ni s-a mai întâmplat anul trecut același lucru, să nu avem bani suficienți, însă atunci problemele s-au rezolvat foarte repede. Probabil că legislația din anul trecut era mult mai coerentă, mult mai precisă în ceea ce privește situațiile excepționale, ca cea în care se află Liceul de Artă, adică atunci când bugetul pentru cheltuielile de personal nu-ți mai permite să achiți cheltuielile colegilor profesori. Sper, însă, ca domnii, doamnele, autoritățile locale și naționale să se mobilizeze și să poată rezolva situația aceasta pe care încă planează incertitudinea datei”, a spus, pentru Turnul Sfatului, Dan Băban, directorul Liceului de Artă din Sibiu.

Situația în care se află sibienii este unică în țară, deși la nivel național doar unu la sută dintre elevi se îndreaptă spre școlile de arte. „Pentru luna iulie, cred că am fost singurii din țară vis-a-vis de liceele de artă și cele de muzică, pentru că noi suntem, în general, cel mai mari consumatori de finanțare, chiar dacă la nivel național sub unu la sută din populația școlară face artă, nu înțeleg de ce nu s-a întâmplat acest lucru, să nu ne primim banii. Deci, repet, sub unu la sută din populația școlară a României face învățământ vocațional de artă. Și aici pot să includ nu numai muzica, pot să includ și teatrul, pot să includ și artele plastice, deci tot ce înseamnă vocațional, muzică, teatru și arte plastice reprezintă sub unu la sută din populația școlară a României”, a adăugat Dan Băban.

Și totuși, copiii continuă să aleagă Liceul de Artă din Sibiu, iar față de anul trecut, numărul copiilor înscriși s-a mărit cu încă 30 de copii. „O dorință foarte mare pentru clasa întâi, clasa de muzică, unde cererile au depășit 30, sunt undeva la 34 de cereri de înscriere, de asemenea la clasa a cincea 30 de cereri aprobate. La noi fluctuația de cereri este foarte mare, să faci muzică pe un instrument nu e atât de simplu. Cere muncă, cere exercițiu, cere să nu te mai duci la joacă, să renunți la joacă pentru a ajunge la o performanță, dacă vrei să faci performanță și să ai rezultate. Fluctuația e mare, dar, revin, spre deosebire de anul trecut avem cu 30 de copii mai mult, adică avem 440 de înscriși anul acesta”, a declarat Dan Băban.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 280

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus