Potrivit reprezentanţilor Scandia Sibiu, consumatorul român de pateuri în conservă se orientează tot mai frecvent, pe fondul crizei economice, către gramaje mai mici, de 100-120 de grame, după ce în urmă cu doi ani cele mai vândute produse erau cele de 300 de grame. "Am putut observa o modificare a comportamentului consumatorului în ultimii ani, influenţată în mod evident de evenimentele economice ale acestor perioade. Dacă până acum doi ani, vânzarea era compusă, în principal, din gramaje mari (300 de grame), astăzi consumatorul se orientează, tot mai frecvent, către gramaje mai mici, de 100-120 de grame", a declarat Adrian Gaşpar, preşedintele Consiliului de Administraţie al Scandia Food, citat de Mediafax. Oficialul producătorului de pateuri la conservă a mai precizat în prezent că românii cumpără acum doar cât să acopere necesarul de alimentaţie.
Adrian Gaşpar a mai spus că principalele probleme cu care se confruntă piaţa de paté sunt creşterea "abruptă" a preţului materiilor prime şi scăderea puterii de cumpărare şi consum a populaţiei. Creşterea TVA a avut, de asemenea, potrivit lui Gaşpar, impact "enorm" asupra consumului, iar "gripajul economic" şi volatilitatea duc la o lipsă de încredere a consumatorului.
Un proiect important pentru Scandia Food, în acest an, este extinderea în domenii conexe de activitate, respectiv lansarea unui lanţ de restaurante cu servire rapidă. "Până la sfârşitul primului trimestru din 2012 intenţionăm să deschidem un număr de şase sau şapte astfel de restaurante, iniţial în Bucureşti, valorea totală a investiţiei fiind estimată la un milion de euro", a mai declarat Adrian Gaşpar.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 301


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Adi
Acum 2 ore
X
Acum 4 ore
Toto
Acum 4 ore
Un sibian
Acum 4 ore
Ina