Joi,
12.09.2024
Parțial Noros
Acum
22°C

"Radu Stanca" deschide stagiunea cu "Domnul Puntila si sluga sa Matti"

De mâine actorii Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu revin pe scenă. Stagiunea 2011 - 2012 va fi deschisă prin prezentarea în premieră a spectacolului „/ Herr Puntila und sein Knecht Matti“ în regia Ancăi Bradu. Având la bază textul lui Bernard Brecht, unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai secolului, producția Secției Germane a TNRS este o comedie muzicală ce prezintă povestea unui aristocrat care încearcă să îşi schimbe identitatea cu cea a servitorului său. Spectacolul este prezentat în limba germană, cu traducere în limba română, şi se va desfăşura miercuri, 14 septembrie și joi, 15 septembrie începând cu ora 19:00.

Noul program al teatrului aduce în fața publicului producții mult îndrăgite din sezonul trecut. Silviu Purcărete revine în luna septembrie la Sibiu cu două producții: „Faust“ după Goethe și „Lulu“ de Frank Wedekind. Seria spectacolelor în spații neconvenționale continuă prin prezentarea celor două producții din tramvai în regia lui Gavriil Pinte: „Ispita Cioran“ și „Un tramvai numit Popescu“.

Biletele pentru spectacole au fost puse în vânzare la Agenția Teatrală de pe Nicolae Bălcescu, de luni până vineri între orele 11:00 – 18:00 și sâmbătă între 11:00 – 15:00, iar online pe bilete.sibfest.ro. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de până la 50% din preţul biletelor pe baza unui document justificativ și în limita locurilor disponibile.

Programul de spectacole

Miercuri, 14 septembrie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, premieră DOMNUL PUNTILA ȘI SLUGA SA MATTI / HERR PUNTILA UND SEIN KNECHT MATTI de Bertolt Brecht, regia: Anca Bradu. Preţul unui bilet este de 10 lei, redus 5 lei.

Joi, 15 septembrie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, DOMNUL PUNTILA ȘI SLUGA SA MATTI / HERR PUNTILA UND SEIN KNECHT MATTI de Bertolt Brecht, regia: Anca Bradu. Preţul unui bilet este de 10 lei, redus 5 lei.

Vineri, 16 septembrie, ora 17:00, Muzeul în aer liber – Răşinari şi retur (spectacol itinerant în tramvai) ISPITA CIORAN, regia și scenariul: Gavriil Pinte. Preţul unui bilet este de 30 lei, redus 20 lei.

Sâmbătă, 17 septembrie, ora 14:00, Tramvai Sibiu – Răşinari şi retur (spectacol itinerant), UN TRAMVAI NUMIT POPESCU, regia: Gavriil Pinte, Preţul unui bilet este de 30 lei, redus 20 lei.

Sâmbătă, 17 septembrie, ora 19:00, la Hala Balanţa, FAUST după J. W. Goethe, regia: Silviu Purcărete. Preţul unui bilet este de 30 lei, redus 20 lei.

Duminică, 18 septembrie, ora 14:00, Tramvai Sibiu – Răşinari şi retur (spectacol itinerant), UN TRAMVAI NUMIT POPESCU, regia: Gavriil Pinte, Preţul unui bilet este de 30 lei, redus 20 lei.

Duminică, 18 septembrie, ora 19:00, la Hala Balanţa FAUST după J. W. Goethe, regia: Silviu Purcărete. Preţul unui bilet este de 30 lei, redus 20 lei.

Joi, 22 septembrie, ora 17:00, Muzeul în aer liber – Răşinari şi retur (spectacol itinerant în tramvai), ISPITA CIORAN, o autobiografie poetică după viața și opera lui Emil Cioran, regia și scenariul: Gavriil Pinte. Preţul unui bilet este de 30 lei, redus 20 lei.

Duminică, 25 septembrie, ora 19:00, la Hala SIMEROM,LULU de Frank Wedekind, regia: Silviu Purcărete. Preţul unui bilet este de 20 lei, redus 10 lei.

Joi, 29 septembrie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, avanpremieră INSULA de Gellu Naum, regia: Vlad Massaci. Preţul unui bilet este de 15 lei, redus 10 lei.

Vineri, 30 septembrie, ora 19:00, la sala Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, avanpremieră INSULA de Gellu Naum, regia: Vlad Massaci. Preţul unui bilet este de 15 lei, redus 10 lei.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dorina Nitu

de Dorina Nitu

Social
Telefon:
0742 381 305

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus