Patru regizori cu care va colabora Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu în 2025

Silviu Purcărete, Timofei Kuliabin, Eugen Jebeleanu și Hunor Horváth sunt unii dintre regizorii cu care Teatrul Național „Radu Stanca” (TNRS) din Sibiu va colabora în anul 2025.

TNRS a anunțat organizarea unui workshop și a unui casting pentru actrițe debutante și actori debutanți, cu vârste între 22 și 27 ani, pentru completarea distribuțiilor spectacolelor din cadrul stagiunii 2024 – 2025.

„Între regizorii cu care vom colabora în anul 2025 se numără: Silviu Purcărete, Timofey Kulyabin, Eugen Jebeleanu, Hunor Horváth, la care se adaugă Programul Manifest pentru Dialog dedicat regizorilor tineri. Castingul va fi organizat în perioada 25-26 noiembrie la sediul TNRS și va consta în probe de aptitudini: un monolog dramatic, un monolog comic, un monolog tragic, 3-4 poezii, cântec, dans, improvizație, interviu”, a transmis instituția.

Astfel, pentru secțiile română și germană sunt așteptați să se înscrie absolvenți cu studii superioare, specializare actorie, absolvite cu diplomă de licență, cu vârsta: 22-27 ani.

Turnul Sfatului prezintă profilurile celor patru regizori. „Vor mai fi și alți regizori cu care TNRS va colabora în anul 2025. Îi vom anunța în viitor”, au precizat reprezentanții teatrului.

Silviu Purcărete - „unul dintre cei mai prestigioși colaboratori ai TNRS și FITS”

Silviu Purcărete (născut la 5 aprilie 1950, București): a absolvit în 1974 studiile de regie la IATC (Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică) cu spectacolul Jurnalul unui nebun de Gogol. A debutat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț cu Romeo și Julieta. În 1975 începe să colaboreze cu Teatrul Dramatic din Constanța, apoi cu Teatrul Mic din București, Teatrul de Păpuși din București și Brașov. Conform biografiei sale, în 1989, Emil Boroghină, directorul Teatrului Național din Craiova îi oferă spațiu și timp de lucru generos cu trupa teatrului, unde „se revelează forța creatoare a celui ce va deveni la scurtă vreme directorul Teatrului L.S. Bulandra din București (1992), apoi directorul Centrului Dramatic Limoges din Franța (1996)”. 

Așa a început o carieră internațională ce continuă și azi, cu mari spectacole de teatru, operă, teatru de păpuși, film, cu participări și premii la festivaluri prestigioase.

În 2002 înființează propria sa companie teatrală, din 2003 este membru cu titlu personal al Uniunii Teatrelor din Europa, iar în 2017 a primit premiul pentru întreaga activitate de regizor la gala UNITER.

Silviu Purcărete este regizorul celui mai longeviv spectacol din repertoriul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu – „Faust” (premiera a avut loc în 2007). Peste 200 de reprezentanții a avut piesa după opera lui Goethe. Însuși Purcărete se arăta „uimit” de viața lungă a spectacolului, acesta jucându-se în continuare cu casa închisă. La Gala UNITER din 2010, împreună cu Helmut Stürmer, Lia Manțoc, Vasile Şirli și Andu Dumitrescu, a primit premiul de excelență pentru impactul internațional al spectacolului „Faust” la Festivalul Edinburgh 2009.

Directorul teatrului sibian, Constantin Chiriac, spune că Silviu Purcărete este „unul dintre cei mai prestigioși colaboratori ai TNRS și ai Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu”.

Purcărete este legat de Sibiu prin 11 spectacole: „Pilafuri și parfumuri” (2001), regizat împreună cu Alain Garlan; „Cumnata lui Pantagruel” (2003); „Așteptându-l pe Godot” (2005 – scenografie); „Metamorphosis/Metamorfoze” (2007); „Faust” (2007); „Lulu” (2008); „D-ale carnavalului” (2011); „Călătoriile lui Gulliver” (2012); „Oidip” (2014); „Povestea prințesei deocheate” (2018); „Jocuri, vorbe greieri” (2022).

În 2022, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu i-a oferit lui Silviu Purcărete titlul de Doctor Honoris Causa.

În 2023 a fost nominalizat pentru regia spectacolului „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, precum și pentru cel mai bun spectacol în cadrul galei UNITER, însă după ce câțiva tineri regizori au criticat juriul pentru ignorarea noii generații de artiști, Purcărete Silviu Purcărete a anunțat că se retrage de pe lista nominalizărilor.

Timofei Kuliabin: „Creez condiții, o viață pe scenă care să fie interesantă pentru mine întâi de toate”

Timofei Kuliabin este unul dintre cei mai cunoscuți regizori ruși din noua generație, dar face parte și din valul oamenilor de cultură exilați din Rusia din cauza războiului din Ucraina. Regizor de teatru și operă, Kuliabin a absolvit Institutul Rus de Arte Teatrale în 2007, după care s-a alăturat Teatrului Dramatic „Torța Roșie” din Novosibirsk. În 2015 a devenit directorul acestuia. De atunci, a realizat o serie de producții, prezentând o reinterpretare îndrăzneață a textelor clasice. În afara Rusiei, Kuliabin a lucrat cu teatre din Riga, Munchen (Residenztheater), cu Schauspielhaus Zürich și Deutsches Theatre Berlin.

Timofei Kuliabin a debutat ca regizor de operă în 2009, cu producția „Prințul Igor” la Teatrul de Operă și Balet din Novosibirsk. Al doilea spectacol - „Tannhäuser” (2014) - s-a transformat într-un scandal politic, care a fost declanșat de cercurile din jurul Bisericii Ortodoxe Ruse și a dus la anularea producției după patru spectacole. La Teatrul „Bolșoi” din Moscova, Kuliabin a prezentat „Don Pasquale” (2016) și „Rusalka” (2019), iar primul spectacol în Europa a fost la Opernhaus Wuppertal, fiind vorba de „Rigoletto” (2017).

De-a lungul carierei sale, a regizat aproximativ 30 de producții.

Foto: Thomas Daskalaki / Facebook.com/Athens Epidaurus Festival

Kuliabin a părăsit Rusia în decembrie 2021. În 2022, a demisionat de la Teatrul „Torța Roșie” în semn de protest față de invazia Rusiei în Ucraina. După aceasta, Teatrul „Bolșoi” a anulat spectacolele piesei sale „Don Pasquale”. La sfârșitul anului 2022, spectacolele lui Kuliabin au fost eliminate și din repertoriul de la „Torța Roșie”, iar apoi tatăl lui, Alexander Kuliabin, a fost concediat din postul de director al teatrului și arestat.

În 2024, Kuliabin a regizat spectacolul „În singurătatea câmpurilor de bumbac” de Bernard-Marie Koltès, avându-i în distribuție pe actorii John Malkovich și Ingeborga Dapkūnaitė. Spectacolul a fost prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și a fost primit cu entuziasm de public.

Kuliabin locuiește în prezent în Germania. Publicul din România e posibil să-l țină minte pe acesta după spectacolul pe care l-a adus la FITS 2018, „Trei surori”, de A. Cehov, jucat integral în limbajul semnelor. În această primăvară, Kuliabin pregătea, în capitala Greciei, Atena, spectacolul „Ifigenia la Aulis” de Euripide, premiera căruia a avut loc în vară.

Întrebat de revista Capital Cultural, într-un interviu recent, despre munca pe care a avut-o de-a lungul anilor cu trupe din Rusia și Europa, regizorul spune că „îmi construiesc opera într-un mod clar și precis. Știu exact ce vreau. De obicei, actorii mă urmăresc ușor pentru că văd că am o viziune clară. Când actorilor li se dau sarcini specifice, precise, ei te vor urma (...)”. Iar la întrebarea „de ce faci artă și pentru cine faci teatru?”, Kuliabin răspunde:

„De fapt, facem teatru pentru un număr foarte mic de oameni. Teatrul de artă nu este pentru mase; nu este cinema. Există această dorință ciudată pe care o am – să ajung într-o clădire unde oamenii, fie că sunt în costume sau nu, sunt pregătiți să spună o poveste și să transmită anumite informații. Este un mod de comunicare. Unii oameni au nevoie de asta, alții nu. Pentru mine, teatrul este un spațiu unde sunt artist, un creator. Creez condiții, o viață pe scenă care să fie interesantă pentru mine întâi de toate. Altfel spus, oamenii de pe scenă se mișcă și se comportă așa cum le zic eu să o facă. Sunt întru totul stăpân (zâmbește). Este foarte intrigant, ca un copil cu jucăriile sale, își creează o lume proprie. Se lasă complet absorbiți în joc, imaginându-și lucruri fiindcă nu există o astfel de libertate în viața reală. În teatru sunt complet liber. Liber în metodele mele de compoziție, creație și imaginație. În viață, întâlnești tot felul de limitări – sociale, morale etc. Dar în artă, în circumstanțele potrivite, nu există astfel de limitări”.

Eugen Jebeleanu: „Trebuie să ne punem și pe noi în pericol”

Născut în Timișoara, Eugen Jebeleanu și-a început cariera artistică în domeniul dansului sportiv, pe care l-a practicat timp de peste 10 ani la nivel de performanță. A devenit ulterior regizor de teatru, operă și film, recunoscut pentru abordările sale inovatoare și pentru faptul că vede în spectacolele sale „un gest politic”.

A absolvit studiile de actorie la UNATC București și un Master de regie și dramaturgie la Paris. În 2010 a fondat, împreună cu dramaturgul Yann Verburgh, partenerul lui de viață și de carieră, „Compania 28”, iar mai apoi „Cie des Ogres” în 2017, colaborând în ultimii ani cu cele mai importante teatre din țară, printre care se numără și cele din Sibiu sau București.

De asemenea, a semnat regia pentru numeroase spectacole jucate pe scenele din Franța, dar și din Germania. În 2017, a regizat „Căpcăuni”, un proiect care a fost recompensat de către Fédération d’Associations de Théâtre Populaire (FATP). Pentru spectacolul „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” din 2019 a primit premiul pentru cea mai bună regie în cadrul Galei Premiilor UNITER. A colaborat cu Opera din Lyon pentru „Nunta lui Figaro” de Wolfgang Amadeus Mozart.

În 2020, și-a făcut debutul ca regizor de film cu lungmetrajul „Câmp de maci”, recompensat în cadrul Festivalului TIFF 2021 cu premiul pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun film de debut la Premiile GOPO 2022. În 2022 îi este acordat titlul de Cavaler al Artelor și Literelor (Chevalier des Arts et des Lettres) de către Ministerul culturii din Franța.

Despre rolul teatrului în societatea de astăzi, spune că „este o oglindă”. „Dar cred că nu mai este suficient să fie doar atât, ci trebuie să ne punem și pe noi în „pericol“ și să vorbim despre noi pentru a putea să le cerem celorlalți – spectatorilor – să se pună în „pericol“. Mă refer la discurs – fie că vorbim de politically correctness (n.r. – corectitudine politică) sau altceva. Cred că trebuie să chestionăm niște concepte care astăzi tind mai degrabă să cenzureze decât să ajute înspre o libertate. Nu știu care este esența teatrului, dacă aș ști, ar însemna că mi-am încheiat parcursul și căutarea. Continui să fac teatru pentru că sper și cred că prin felul în care facem ca întâlnirea dintre oameni să se producă, punându-le în față niște povești care îi privesc în mod direct și de care sunt responsabili, poate că tragem un semnal de alarmă pentru niște aspecte – context social, politic sau oricare altul. Cred că trebuie să avem, în primul rând noi, ca artiști, curajul și responsabilitatea de a spune niște lucruri pe față. A nu ne fi teamă că prin gesturile pe care le facem voi fi îndepărtați, pentru că este obligatoriu ca arta să protesteze. Pentru mine, un spectacol este un gest politic poate la fel de puternic precum o ieșire în stradă la un protest din Piața Victoriei, dar depinde ce faci acolo. Pentru mine nu este suficient ca tu, ca om, să mergi la manifest, dar în demersul tău artistic să practici exact ceea ce contrazici la protest. De aceea, în cele mai recente proiecte, încerc să descopăr dacă există diferența dintre om și artist. Eu nu cred că există, și atunci cred că ceea ce facem pe scenă trebuie să coincidă cu ceea ce facem în stradă, ca discurs. Protestul meu, modul meu de a manifesta, este pe scenă într-un context dat, în care încerc să transmit un mesaj clar, asumat, cu riscurile de rigoare pe care mi le pot asuma” (sursa).

În anul 2021, Jebeleanu și-a susținut teza de doctorat cu tema „Teatrul constrângerii. Itinerariile începuturilor mele regizorale”. În lucrare afirma că teatrul independent românesc nu este suficient susținut financiar din partea statului pentru a-și îndeplini pe deplin scopul său: 

„O mare constrângere pe care a trebuit să o gestionez de-a lungul timpului a fort precaritatea. Teatrul independent din România, cel angajat, manifest, de atitudine, este un teatru care are de cele mai multe ori un mesaj social, educațional sau politic și își propune să ajungă cât mai aproape de publicul său, să îl tragă de mânecă, să îl atenționeze și chestioneze, punând în discuție subiecte care se regăsesc în preocupările societății contemporane. El iese din cadrul clădirilor impunătoare destinate culturii ale instituțiilor de stat care găzduiesc deseori spectacole de teatru pentru un public burghez, elitist, avizat. Cu toate astea, teatrul independent românesc nu primește fonduri suficiente din partea statului pentru a-și putea îndeplini pe deplin scopul său”. Tot el scria că spectacolele sale, indiferent de subiect, explorează vulnerabilitatea și identitatea. „Problema identității înglobează o sumedenie de constrângeri, date de societate, de familie, de sine, prin multiple forme de manifestare, cum se întâmplă și în spectacolele mele: 20 noiembrie, Feminin sau Căpcăuni” (sursa).

La Sibiu, Jebeleanu a regizat mai multe spectacole, începând cu anul 2015:

2015 - „Alice” de Yann Verburgh, inspirat din opera lui Lewis Carroll - Teatrul Gong, Sibiu

2016 - „20 noiembrie” de Lars Norén - Teatrul Naţional „Radu Stanca”, Sibiu

2016 – “Familii” de Eugen Jebeleanu - Teatrul Naţional “Radu Stanca”, Sibiu; Facultatea de Teatru din cadrul ULBS, Sibiu; piesă publicată în „Antologia pieselor prezentate în secţiunea spectacole-lectură” din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Editura Paideia.

2017 – “Orlando sau nerăbdarea” de Olivier Py - spectacol lectură în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

2018 – “Vedere de pe pod” de Arthur Miller - Teatrul Naţional “Radu Stanca”, Sibiu

2022 – “Dovedește (O poveste virală)” de Lucie Vérot - Teatrul Gong, Sibiu

2024 - „Teorema” după Pier Paolo Pasolini, premieră națională pe scena TNRS.

Hunor Horváth - „Mă bucur că nu suntem obligați să facem folclor”

Hunor Horváth este un regizor de teatru român de origine maghiară, cu trei cetățenii, și este cunoscut pentru contribuția sa pe care o aduce în peisajul teatral din România, în special în cadrul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu. În 2019 a preluat conducerea acestei secții.

Hunor Horvath este absolvent al Athanor Akademie din Germania, absolvent a două programe de studii universitare de master în domeniul Managementului Cultural și Artelor Performative, în cadrul unor universități de prestigiu din Elveția.

Hunor Horváth (stânga), alături de Constantin Chiriac, directorul TNRS, în cadrul unei conferințe de presă. Sibiu, 2024

Despre practica sa artistică, spune că a dezvoltat „un mod interdisciplinar”, combinând actoria, performance-ul, multimedia și filmul, accentul fiind pus pe explorările teatrale și performative.

„Marea forță a teatrului nostru e capacitatea sa de a face apel la empatia umană, în România, între culturi diverse și generații multifațetate. De fapt, nimeni nu are nevoie de teatru german aici! Suntem susținuți și promovați de oraș datorită istoriei și identității germane a Sibiului, ceea ce e frumos. Mă bucur că nu suntem obligați să facem folclor (...)

Pentru noi, cei de la Secția Germană, teatrul e un loc de interogare și empatie, a individului și a societății, care respinge orice formă de generalizare și unilateralitate în abordarea temelor și poveștilor”.

Citește și: „Să faci teatru german în România nu mai e o utopie”. Secția germană a TNRS anunță microstagiunea de patru zile

Horváth a debutat la Sibiu cu spectacolul „Quartett” (2020, de Heiner Mȕller), urmat în 2022 de „Cameristele” (de Jean Genet). Un alt proiect de succes este „Woyzeck” (2023) de Georg Büchner, regizat împreună cu Edith Buttingsrud Pedersen. Această producție a fost apreciată atât de public, cât și de critici, fiind nominalizată la Gala Premiilor UNITER 2024 pentru „Cea mai bună regie” și câștigând premiul pentru „Cel mai bun design de lumini” realizat de Michael Bischoff.

În noiembrie 2024, Hunor Horváth a regizat „Nunta însângerată” de Federico García Lorca, o producție realizată în colaborare cu studenții-actori ai Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Spectacolul e „o poveste despre pasiune, destin și dramă”. Avanpremiera este anunțată pentru data de 28 noiembrie, iar premiera - pentru 29 noiembrie.

Într-un interviu pentru Capital Cultural explica „semaforul cultural” al spectacolelor pe care le dezvoltă la Secția germană a TNRS: „Prin spectacolele pe care le regizez, încerc să merg spre zona roșie, care sunt o provocare pentru spectator. Însă cele care predomină sunt proiectele cu galben, cu spectacole de tranziție, unde mai degrabă încerc să implic oamenii, încerc să fie mai integrativ. La verde, ar fi spectacolele clasice, dar nu am ajuns să facem așa ceva. Nu are sens să facem „Romeo și Julieta” în germană când asta se face și în română. Am descoperit că oamenii vin la noi pentru că facem ceva mai inedit, mai fresh, mai altfel. Noi venim cu ceva mai german, mai atipic (...)”.

Tot acolo explica de ce tema morții este o constantă în proiectele sale artistice: „(...) prin teatru încerc să descopăr ce face gândul morții cu noi, la nivel filosofic și emoțional. Cred că moartea e un condiment cu care trebuie să lucrezi în teatru, fiindcă altfel tema iubirii, a vieții nu funcționează. Pentru ca un moment să fie existențial și plin, trebuie să alături moartea. Cel mai bun prieten al meu a murit mult prea tânăr și eu nu am știut cum să mă port cu el. Acest proces a durat o perioadă îndelungată – el știa că moare și noi încercam cumva să ne prefacem că nu se va întâmpla și era groaznic, căci ne-am mințit zilnic. Cei care îl înconjurau erau foarte falși și asta m-a făcut să reflectez și să devin interesat de tema morții”.

Dar răspunde și de ce e nevoie de vocea unui narator în spectacolele sale: „Mi se pare că noi în teatru trebuie să învățăm să ne traducem. Suntem uneori atât de ermetici, dar e bine să comunici foarte simplu cu spectatorul (...)”.

Surse foto principală - colaj:

Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Biro Istvan / Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Facebook.com / Театръ

Facebook.com / Hunor von Horvath / PulzArt

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).