Baschetbaliștii de la Gaz Metan Mediaș se pregătesc pentru un sezon și mai de succes decât cel precedent. Sezonul 2010 - 2011 a fost primul în care echipa de baschet medieșeană a adus un trofeu pe malul Târnavei, Cupa României, câștigată într-o finală extrem de disputată, în care medieșenii au trecut la 10 puncte de Steaua București. Anul acesta, medieșenii vor mai mult. Vor finala campionatului. „Noi vrem să apărăm trofeul câștigat anul trecut. Dar vrem să jucăm finala campionatului”, spune Ovidiu Teleabă, principalul Gazului. Mediașul are o misiune extrem de grea în primul meci oficial al sezonului, întâlnind pe teren propriu campioana U Cluj în prima etapă a Cupei României. „Clujul este o echipă solidă, puternică, omogenă, cu jucători de valoare, vor veni la Mediaș să demonstreze că sunt cei mai buni. Ne cunoaștem bine, nu e vorba de nicio revanșă, e un sezon nou”, mai spune Teleabă. Gaz Metan Mediaș a câștigat toate partidele din perioada de pregătire. „Toate meciurile cu Clujul au fost interesante. Din păcate, anul trecut am ieșit pe ușa din spate, sperăm ca anul acesta să trecem de ei. Am picat cu cel mai greu adversar dar sperăm să facem jocuri bune și să trecem mai departe”, spune Tudor Jucan, căpitanul echipei medieșene. În opinia lui, apărarea va face diferența în această dublă cu U Cluj. Foto
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Steaua București , Cupei României , Cupa Romaniei , Gaz Metan Mediaş , Ovidiu Teleabă , Tudor Jucan
Vizualizari: 407
 
					

 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																													 
																											 
																											 
																											 
																											 
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Emil
Acum 12 ore
Jeorjică
Acum 12 ore
TrumpyDumpy
Acum 12 ore
Emil
Acum 13 ore
Emil