Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretele privind revocarea lui Sebastian Lăzăroiu din funcţia de ministru al Muncii şi numirea Sulfinei Barbu la conducerea Ministerului Muncii, jurământul urmând să fie depus de către aceasta luni.
Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, şeful statului a semnat, vineri, decretul pentru revocarea din funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a lui Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu. De asemenea, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea Sulfinei Barbu în funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Premierul Emil Boc a înaintat preşedintelui Traian Băsescu cererea de revocare a lui Sebastian Lăzăroiu din funcţia de ministru al Muncii, precum şi propunerea de numire a Sulfinei Barbu în acest post. "În temeiul articolului 85 alineatul 2 din Constituţia României, premierul Emil Boc a înaintat preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a domnului Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. De asemenea, primul-ministru a înaintat preşedintelui României propunerea de numire a doamnei Sulfina Barbu în funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale", a anunţat, vineri, Guvernul.
Cererea de revocare vine după ce ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a declarat, într-un interviu pentru "Gândul", că şi-ar oficializa intrarea în politică nu într-un "PDL aşa cum este el acum", ci dacă ar fi vorba de o mişcare mult mai largă de centru-dreapta.
Înaintea numirii, în iunie, a lui Sebastian Lăzăroiu la Ministerul Muncii, numele Sulfinei Barbu a fost vehiculat pentru preluarea portofoliului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Sebastian Lăzăroiu , Traian Basescu , Emil Boc , Ministerul Muncii , Ministerului Muncii , Premierul Emil Boc , Constituția României , Preşedintele Traian Băsescu , Sulfina Barbu , Protecţiei Sociale , Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu , Sulfinei Barbu
Vizualizari: 376
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
@Barosanu
Acum 2 ore
@AndreiM fascistul de serviciu
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Emil
Acum 3 ore
Emil