Ceea ce părea a fi o problemă secundară - absența unui teren de antrenament conform cu cerințele Ligii I, s-a transformat într-o bătaie de cap serioasă pentru antrenorii și jucătorii Voinței Sibiu.
La finalul partidei pierdute cu Oțelul Galați, directorul tehnic al echipei sibiene, Sandu Tăbârcă, a repus pe tapet problema terenului de antrenament. Dacă primele partide au fost jucate din inerție, jucătorii fiind cuprinși de euforia participării în Liga I, următoarele sunt puse sub semnul întrebării, în contextul în care „cutiuța” rămâne singurul teren pe care alb-verzii se vor antrena. Primele „victime” ale lipsei unui adevărat teren de antrenament au fost, zilele trecute, Beza și Coman, care s-au ales cu contracturi în zona inghinală. Accidentările lor, survenite în apropierea partidei de sâmbătă, au dat peste cap tactica inițială a staff-ului tehnic sibian. „Din păcate trebuie să vin cu câteva lucruri care nouă ne lipsesc. Am avut un elan și un suport senzațional la început, a fost euforia, ne-am așteptat tot timpul că din partea oamenilor care au putere, care au ceva de spus în Sibiu va veni un ajutor. Puțină lume știe, de exemplu, că din cauza unor accidentări pe care le-am suferit în timpul săptămânii, din cauza terenului de antrenament, pe care îl avem, a trebui cu o zi înainte de meci să schimbăm toată tactica. Am pierdut doi jucători de bază, Coman și Beza. Fără a căuta scuze, noi suntem o echipă mică, precum am spus, și nu putem de la un meci la altul să ne permitem prea multe schimburi în echipă. Acesta este adevărul, ne dorim din suflet un teren de antrenament. Echipa aceasta a făcut un progres de la un joc la altul. La început am jucat defensiv, după aceea, precum arată statistica, cu Pandurii Tg. Jiu, o echipă care este revelația campionatului, am avut 8 ocazii în repriza a doua. La sportul Studențesc, chiar dacă lumea spune că este o echipă slabă, în deplasare să dai două goluri și să ai încă șase ocazii… astăzi, o echipă de Champions League, campioana en-titre. În repriza a doua nu s-a văzut pe teren, dar stăm aici cu mâinile goale. De aceea, dorim încă o dată această mare de energie din exterior să o simțim mai mult, să vedem că suntem mai mult susținuți. Și nu cerem lucruri imposibile, cerem un teren de antrenament. Un teren de antrenament. Acesta este lucrul cel mai necesar”, a delcarat Sandu Tăbârcă, directorul tehnic al Voinței.
sursă foto: Voința Sibiu Facebook
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Champions League , Voința Sibiu Facebook , Pandurii Tg , Oţelul Galaţi , Voinței Sibiu , Sandu Tăbârcă
Vizualizari: 308


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
O
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Claudiu
Acum 6 ore
CA