Vineri,
18.07.2025
Parțial Noros
Acum
20°C

Cresa noua la Medias. 30 de locuri inaugurate astazi

Primarul municipiului Mediaş  a inaugurat astăzi primul etaj al creşei din cartierul Gura Câmpului. Prin reabilitarea acestui corp de clădire, municipiul Mediaş beneficiază de încă 30 de locuri pentru copiii de creşă.

Lucrările de reabilitare au constat în recompartimentarea spaţiului, montarea parchetului, amenajarea grupurilor sanitare, a spălătoriei, a cabinetului medical, a spaţiului de joacă, a dormitorului şi a sălii de mese. Valoarea totală a lucrărilor  a fost de 65.000 lei.

„Astăzi am reuşit să oferim copiilor de creşă încă 30 de locuri într-o clădire complet reabilitată şi modern utilată. Părinţii au venit foarte bucuroşi cu copiii la această creşă şi sunt convins că vor fi foarte mulţumiţi de condiţiile oferite de această instituţie. Cu toate că municipiul Mediaş beneficiază în total de 90 de locuri la creşă, nu reuşim să acoperim toate cererile, motiv pentru care am hotărât să construim o nouă creşă în cartierul Vitrometan. În acest moment se desfăşoară licitaţia în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, această creşă fiind inclusă în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului“, a declarat primarul Teodor Neamţu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus