Elevii a două şcoli profesionale din Sibiu au fost preveniţi de către poliţişti împotriva pericolelor la care sunt expuşi în şcoală şi în afara ei, dar şi învăţaţi să-şi asume responsabilitatea faptelor.
IPJ Sibiu a derulat astăzi două întâlniri cu elevii din Grupul Şcolar „Independenţa” şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară „Terezianum” în scopul prezentării fenomenului dispariţiilor de la domiciliu şi a fenomenului violenţei. Comisarul Cristian Stanciu împreună cu inspectorul Marian Chircu de la Investigaţii Criminale, specializat în dispariţii, au înercat să explice pe înţelesul elevilor măsurile de precauţie care trebuiesc luate atunci când au de-a face cu persoane noi întâlnite. Le-a fost exlplicată dealtfel şi legislaţia actuală, care prevede răspunderea penală a celor care au împlinit 14 ani. În special fetelor, le-a fost atrasă atenţia cu privire la vulnerabilitatea lor în faţa băieţilor mai mari şi au fot sfătuite să comunice părinţilor, psihologului şcolii sau chiar agenţilor de poliţie orice propunere ce li se pare suspectă.
Acţiunea desfăşurată în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Sibiu şi organizată de către Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Serviciul de Investigaţii Criminale Sibiu şi se încadrează în calendarul activităţilor Săptămânii de prevenire a criminalităţii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Industrie Alimentară , Inspectoratul Școlar Sibiu , Investigații Criminale Sibiu , Grupul Şcolar , Colegiul Tehnic , Investigații Criminale , Comisarul Cristian Stanciu , Marian Chircu
Vizualizari: 380
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Marko
Acum 1 oră
Adybady
Acum 2 ore
M
Acum 2 ore
Noi noi
Acum 2 ore
Flo