Noul imobil care a extins sediul Consiliului Județean Sibiu a fost inaugurat azi, cu ocazia ședinței ordinare din luna septembrie. Clădirea modern dotată, mai ales în ceea ce privește sala de ședințe cu 126 de locuri pe două niveluri, a costat, în cele din urmă, 7,93 de milioane de lei, fără TVA.
În discursul de inaugurare a clădirii, președintele CJ Sibiu, Martin Bottesch, a mulțumit reprezentanților firmei constructoare – SC Sinecon SRL - , arhitectului Adrian Gândilă, cel care a conceput clădirea, reprezentanților Ambient, care au mobilat noul imobil, și reprezentanților Top Tech, care au asigurat tehnica sălii de conferințe – sisteme de sonorizare, de conferințe, rețelistică etc.
Lucrările efective la noua clădire au început în octombrie 2008, când au fost efectuate săpături pentru a fi verificate fundațiile clădirilor învecinate, care au fost consolidate prin turnarea unor micropiloți și au fost finalizate luna trecută, prin amenajarea interiorului.
Noul sediu a fost sfințit de cei doi preoți care sunt și aleși în cadrul Consiliului Județean, respectiv Mihai Sămărghițan și Ulf Ziegler.
La inaugurarea sediului au participat atât primarul Sibiului, Klaus Johannis, cât și prefectul Horațiu Răcuciu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliului Județean , Consiliului Județean Sibiu , Klaus Johannis , horatiu racuciu , Top Tech , Ulf Ziegler , Martin Bottesch , Adrian Gândilă , Mihai Sămărghiţan
Vizualizari: 340
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Dragan Cristina
Acum 1 oră
Emil
Acum 2 ore
Hermannstädter
Acum 2 ore
Valentino Versace
Acum 2 ore
John