Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Imprumuturi de peste 6,6 milioane de lei, acordate de CARP in primele noua luni ale anului

Pensionarii din judeţul Sibiu au luat, în primele nouă luni ale acestui an, împrumuturi de peste 6,6 milioane de lei de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP), ei cerând bani pentru aprovizionare, tratamente, bilete în staţiuni sau reparaţii la case, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit directorului CARP Sibiu, Marius Roman, de la începutul anului au fost acordate împrumuturi în valoare de 6.602.950 lei pensionarilor din judeţ.
"Anul acesta am dat, în primele nouă luni, aproape cât am dat în tot anul trecut. În 2010, suma totală acordată a fost de 7.859.085 lei. A crescut mult suma acordată, au crescut şi cererile, chiar dacă au scăzut sumele cerute. Avem anul acesta şi cereri de 100-200 de lei, în vreme ce anul trecut sumele minime cerute erau de 500-700 de lei. Chiar şi 100 de lei sunt returnaţi în patru, şase sau chiar zece rate de către unii dintre pensionari", a declarat, luni, corespondentului Mediafax Marius Roman, director CARP Sibiu.
El a precizat că dobânda practicată la CARP este de 10,8 la sută, mai mică decât cea practicată anul trecut.
"Noi vrem să dăm credite cât mai multor oameni, cu dobândă cât se poate de mică, pentru că situaţia este cea care este şi noi nu suntem o bancă să avem ca scop obţinerea unui profit. Noi trebuie să ne acoperim cheltuielile şi să-i ajutăm pe membrii noştri", a spus Marius Roman.
Potrivit acestuia, au fost depuse 3.270 de cereri de împrumut de la începutul anului, în timp ce, în tot anul 2010, s-au acordat 4.082 de împrumuturi.
Potrivit lui Roman, pensionarii care au solicitat împrumuturi au precizat că au nevoie de bani pentru aprovizioonarea de iarnă, pentru operaţii, pentru reparaţii la casă sau bilete de tratament.
"Cererile acoperă o paletă de probleme extrem de largă. Ce a fost deosebit anul acesta a fost că am avut cereri de valoare mică, chiar azi (luni - n.r.) am avut o cerere de 100 de lei pentru zacuscă", a detaliat Marius Roman.
Potrivit acestuia, un număr de 45 de persoane care au contractat împrumuturi şi nu au plătit ratele mai mult de trei luni au fost executate silit, banii fiindu-le reţinuţi din pensie.
CARP Sibiu are peste 15.000 de membri, care plătesc o cotizaţie lunară de unu la sută din pensie şi patru lei lunar pentru ajutorul de înmormântare.
Membrii CARP Sibiu au la dispoziţie câteva cabinete medicale la care consultaţiile sunt gratuite, dar şi un magazin de unde pot cumpăra alimente de bază la preţuri foarte mici.
Potrivit lui Marius Roman, dacă în urmă cu trei ani cantitatea lunară de alimente vândută era de câteva sute de kilograme, în prezent se vând şase tone de alimente lunar, în întreg judeţul Sibiu.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Gogu

Acum 12 ani

Sistemul nu permite intrarea nepensionarilor... Nu se ofera dobanda la banii depusi si nu poti lua imprumut decat daca ai doi giranti pensionari.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus