Sâmbătă,
20.04.2024
Innorat
Acum
13°C

Tatal lui Amy Winehouse vrea sa scrie o carte despre aceasta

Tatăl lui Amy Winehouse, Mitch, vrea să scrie o carte despre viaţa fiicei sale - care a murit pe 23 iulie, la vârsta de 27 de ani -, pentru a încerca să treacă mai uşor peste şocul suferit.

 

Fostul şofer de taxi, devenit la rândul lui muzician, a încheiat un contract cu editura HarperCollins pentru a scrie un volum de memorii cu titlul "Amy, My Daugter" ("Amy, fiica mea").

"Simt că am nevoie să scriu această carte, să spun adevărata poveste a lui Amy şi să mă ajut să trec peste (moartea ei, n.r.)", a spus Mitch Winehouse.

Toate încasările din vânzarea cărţii, care urmează să fie lansată vara viitoare, vor fi direcţionate către Fundaţia Amy Winehouse, inaugurată pe 14 septembrie, când cântăreaţa ar fi împlinit 28 de ani. Tatăl artistei a mai spus că vrea să strângă cât mai mulţi bani pentru fundaţie, destinată să ajute tinerii care se confruntă cu probleme de sănătate şi dependenţă, infornează contactmusic.com.

"Cred că prin muzica lui Amy, fundaţia ei şi această carte, numele său va dăinui pentru totdeauna", a mai spus Mitch Winehouse.

El urmează să cânte mai multe piese de pe albumul său de jazz, "Rush of Love", la un eveniment caritabil în beneficiul fundaţiei, care va avea loc pe 22 octombrie, la O2 Arena din Londra. Acesta va fi al doilea concert al lui Mitch Winehouse de la moartea fiicei sale, după cel susţinut în show-ul caritabil "Big Reveal", la Londra, în septembrie.

Amy Winehouse a murit la vârsta de 27 de ani, după ce s-a confruntat mulţi ani cu dependenţa de alcool şi de droguri. Fanii şi criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv şi combinaţia unică de jazz şi soul care îi caracterizau muzica. Un alt atu al controversatei artiste britanice era talentul incontestabil de compozitoare - muzica pe care a scris-o este, fără excepţie, profund personală, de o candoare brutală. Cele două discuri ale sale, "Frank" şi "Back to Black" - recompensat cu cinci premii Grammy -, s-au vândut până în prezent în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus