Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
13°C

Derby-ul etapei se joaca la Medias

Gaz Metan Mediaș dă de primul adversar dificil din actuala ediție de campionat. După ce a câștigat fără probleme partidele cu Energia Rovinari și Politehnica Iași, medieșenii primesc duminică vizita BC Mureș Târgu Mureș, una dintre abonatele la podium din această ediție de campionat. Mureșenii au reușit să strângă un buget consistent și au format o echipă solidă prin transferul lui Virgil Stănescu. În ciuda faptului că deocamdată au doar trei jucători străini pe foaia de joc, mureșenii au reușit și ei o serie imaculată de victorii. În ultima etapă, Mureşul a revenit de la -21 de puncte în partida de pe teren propriu cu CSM Bucureşti şi a câştigat în ultimele minute. "Este un meci dificil ținând cont că echipa din Tg Mureş s-a întărit considerabil, au jucători români valoroși, la fel și străini. Cred că Mureșul a tratat superficial întâlnirea cu CSM, care a avut două părți total diferite, primele două în care Mureșul nu a jucat mai nimic şi partea a doua în care s-au apărat aproape perfect, au revenit de la 21 și au câștigat. Pregătim cu foarte mare atenție această partidă", spune Ovidiu Teleabă, antrenorul Gaz Metan Mediaş. Potrivit acestuia, la echipă mai sunt doar doi jucători răciţi, care se vor reface însă până la ora meciului. "Va fi un meci greu pentru ambele echipe, ei sunt puternici în ambele faze. Dar am avut 10 zile pentru a pregăti acest meci, am avut antrenamente grele şi de abia aşteptăm partida. Nu cred că vreuna din echipe este favorită, dar sunt convins că publicul şi terenul propriu sunt în avantajul nostru", spune jucătorul Mediaşului, Craig Moore. Derby-ul etapei se va juca duminică, de la ora 20, în Sala Sporturilor din Mediaş.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus