ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a sărbătorit la începutul acestei săptămâni împlinirea a 64 de ani. Momentul a fost celebrat la Capela Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna”, alături de numetoşi studenţi, preoţi şi reprezentanţi de seamă ai Mitropoliei Ardealului.
“Înalt Preasfinţia Sa este un foarte bun pastor de suflete, un ilustru profesor al teologiei româneşti, iubitor al sfintelor slujbe şi al Sfintei Liturghii, un foarte bun gospodar şi bun chivernesitor al averii bisericeşti. Dacă ar fi să tragem o linie asupra calităţilor pe care ÎPS Mitropolit Laurenţiu le are, n-am putea spune decât că este un tată foarte bun al păstorilor şi credincioşilor din Ardealul străbun”, a spus cu această ocazie PS Episcop Andrei, citat de Ziarul Lumina.
Ca şi cadouri de ziua sa, Mitropolitul Ardealului a primit din partea celor apropiaţi o cruce de binecuvântare şi foarte multe flori.
“Această sărbătoare se rasfrânge asupra întregii Biserici şi mai ales asupra acestei unităţi eclesiale din care facem parte şi unde Dumnezeu m-a rânduit să fiu ierarh. De aceea se cuvine să-i aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite şi pentru că nu ne-a pedepsit pentru păcatele noastre, pentru greşelile noastre, pentru neputinţele noastre şi pentru lipsa împlinirii unor fapte”, a spus ÎPS Laurenţiu Streza pentru Ziarul Limina.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Laurențiu Streza , Andrei Șaguna , Mitropoliei Ardealului , Ziarul Lumina , Înalt Preasfinţia Sa , Sfintei Liturghii , Mitropolit Laurenţiu , Mitropolitul Ardealului , Capela Facultăţii , Episcop Andrei , Ziarul Limina
Vizualizari: 555
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Patriotiiromaniei
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Becali fiul poporului
Acum 4 ore
Hermann Stadt
Acum 5 ore
Hermann Stadt