Comisarii Gărzii de Mediu Sibiu au făcut, de la începutul anului până în prezent, peste opt sute de controale şi au dat amenzi în valoare de peste 600.000 de lei, patru dintre sancţiuni fiind acordate unor primării din judeţ pentru "încălcarea legislaţiei privind regimul deşeurilor".
Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Mediu Sibiu, de la începutul anului, comisarii instituţiei au făcut 640 de inspecţii în domeniul Controlului Poluării şi două sute de inspecţii în domeniul Biodiversităţii, Biosecurităţii şi Ariilor Protejate, transmite corespondentul Mediafax.
În urma controalelor, au fost date 47 de sancţiuni în primul domeniu şi 11 sancţiuni în cel de-al doilea.
"Sancţiunile contravenţionale aplicate au vizat, în principal, operatori economici din industrie şi, în număr mai mic, administraţii publice locale, dar şi persoane fizice. Valoarea amenzilor aplicate este de 522.000 de lei la Controlul Poluării şi 94.000 de lei la Biodiversitate, Biosecuritate şi Arii Protejate", au declarat, marţi, reprezentanţii Gărzii de Mediu Sibiu.
Potrivit acestora, patru primării din judeţ au fost amendate. Astfel, primăriile din Slimnic, Jina şi Poiana Sibiului au primit câte 15.000 de lei amendă, iar Primăria Laslea a fost amendată cu 50.000 de lei.
"Motivele care au stat la baza sancţionării acestora constau în deficienţe repetate pe linia salubrizării localităţilor şi cursurilor de apă ce traversează localitatea, precum şi reapariţia deşeurilor pe fostele amplasamente de depozitare, închise în anul 2009. Încălcarea legislaţiei privind regimul deşeurilor se sancţionează cu amendă cuprinsă între 3.000 şi 15.000 de lei, cu o exceptie, în cazul Primăriei Laslea, unde a fost aplicată o sancţiune pentru nerespectarea măsurilor impuse anterior", au mai declarat reprezentanţii Gărzii de Mediu Sibiu.
Aceştia au precizat că, de la începutul anului, a fost emisă o dispoziţie de sistare a activităţii până la remedierea deficienţelor pe linia protecţiei mediului, la un operator economic din domeniul colectării apelor uzate.
Garda de Mediu Sibiu nu a dispus, în acest an, încetarea activităţii la niciun agent economic şi nu s-au formulat, deocamdată, plângeri penale în acest domeniu.
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Silviu
Acum 2 ore
Master sef
Acum 3 ore
Claus
Acum 3 ore
Elena
Acum 4 ore
Yyy