Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Un bărbat din Poiana Sibiului este acuzat că a spart cu pietre geamurile primăriei și a speriat angajații. Este cercetat penal, sub control judiciar

Turnul Sfatului
0
primarie-poiana-sibiului-foto-primarie-fb-rtee

Un bărbat în vârstă de 53 de ani este cercetat sub control judiciar pentru distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzat a spart geamurile primăriei din Poiana Sibiului și a distrus o parte din fațada clădirii. 

Publicitate
Publicitate

„La data de 3 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.6 de Poliție Rurală Orlat au reținut un bărbat în vârstă de 53 de ani, domiciliat în comuna Poiana Sibiului, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice”, transmit luni reprezentanții Poliției Sibiu, printr-un comunicat de presă. 

În fapt, vineri, 3 octombrie, bărbatul ar fi  aruncat cu pietre spre sediul unei instituții publice și ar fi distrus trei geamuri de termopan și o parte din fațada imobilului. Totodată prin acest comportament, bărbatul le-ar fi provocat o stare de temere angajaților instituției, care se aflau în interiorul clădirii la acel moment.

Publicitate

Potrivit informațiilor culese de Turnul Sfatului, bărbatul ar fi avut mai multe nemulțumiri față de primărie/primar.

În aceeași zi, în baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Ulterior, în 4 octombrie, în baza probatoriului administrat, față de bărbatul în vârstă de 53 de ani s-a luat măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Săliște, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște.

Polițiștii precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Publicitate
Publicitate

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

0 răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate