Prezentatorul rubricii "Vremea" de la Pro TV, Florin Busuioc, revine pe scena teatrului, după o absenţă de 11 ani, în spectacolul "Marfă vie" după Anton Cehov.
Cei care doresc să-l revadă pe Busu jucând într-o piesă de teatru îl pot urmări pe scena de la ArCub, sâmbătă, de la ora 19.00, informează Pro TV într-un comunicat
"Nu puteţi să înţelegeţi cât de greu mi-a fost să revin, câte probleme existenţiale şi îndoieli mi-a adus această experienţă, dar şi câtă poftă de lucru am descoperit atunci când m-am mai liniştit", a mărturisit Busu. "S-au întâlnit mai multe condiţii fericite, care m-au ajutat să trec peste angoase. În primul rând, Cehov, apoi personajul, care e bogat, complex, cu trăiri foarte puternice, şi, bineînţeles, echipa din care fac parte", a continuat prezentatorul.
Piesa, regizată de Dragoş Câmpan, îi aduce pe aceeaşi scenă pe Ana Covalciuc, Florin Busuioc şi Tudor Smoleanu. Despre colegii săi, Busu are numai cuvinte de laudă. "Întâmplarea face că ne-am întâlnit trei actori care avem acelaşi respect pentru teatru, pentru Cehov şi pentru partenerii de scenă. Aşa că munca la scenă a fost o binecuvântare. Ana Covalciuc, actriţă tânără, dar foarte matură, Tudor Smoleanu, un actor matur, dar incredibil de tânăr, şi eu, un viitor actor", a spus Busu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 329


Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Alzara 1918
Acum 13 ore
Gheorghe Ion
Acum 14 ore
Forest Gump
Acum 16 ore
Che
Acum 16 ore
Kukuruku