Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
18°C

ALEG a pus = intre femei si barbati

Poti fi barbat fara a domina si poti fi femeie fara a te lasa dominata. Ne putem elibera de stereotipuri daca suntem constienti de ele. Acesta a fost principalul mesaj al Festivalului Egalitătii de Gen desfăsurat în perioada 21-23 octombrie 2011 la Sibiu. Peste 200 de tineri din Sibiu au participat la această campanie educativă care combate stereotipurile despre femei si bărbati ce alimenteaza diferite forme de discriminare si violentă. Festivalul a inclus evenimente variate menite să îndemne la reflectie si să stimuleze iesirea din tipare: parodii după reclame sexiste (la Music Pub), actiunea stradală Alege-ti cuvintele (pe pietonala Nicolae Bălcescu), Teatru forum (Laguna sub Cetate din Cisnădie si Teatrul Gong din Sibiu), concursurile cu premii Gender Treasure Hunt (în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului) si Egali pe biciclete (în parcul Sub Arini). Evenimentele cu cea mai mare popularitate au fost reprezentatiile de teatru forum care au implicat publicul în rezolvarea unor situatii problematice din societate: violenta familială si exploatarea sexuală a femeii. Peste 25 de spectatori s-au implicat în propunerea de solutii si 9 dintre ei au îndrăznit să urce pe scenă si să înlocuiască actorii pentru a pune în practică solutiile propuse. Prin astfel de activităţi interactive, festivalul a avut si rolul de a studia atitudinile tinerilor privind egalitatea de gen si problemele specifice din comunitate. “Prezenta Festivalului la Cisnădie ne-a arătat că este foarte mare nevoie ca programele de prevenire a violenţei împotriva femeii să ajungă şi în afara oraselor mari, spre localităţi în care rata şomajului şi problemele sociale contribuie la vulnerabilitatea femeilor la diferite forme de discriminare şi violenţă. Egalitatea de gen pare o utopie în astfel de comunităţi mici unde legile patriarhale dictează încă.” spune Camelia Proca, director A.L.E.G. A.L.E.G. organizează din 2004 acest festival, dar în 2011 tinerii din organizaţie au preluat acest festival, de la faza de concepţie la implementare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

anca

Acum 12 ani

Nu inteleg despre ce gen e vorba . Genul este o categorie GRAMATICALA !!! Fiiinta umana poate fi de sex femeiesc sau barbatesc (exceptand anomaliile), asa se consemneaza in certificatele de nastere. Si, la urma urmelor, ce alegeti, stimate Doamne si/sau Domnisoare? Din punct de vedere juridic femeile si barbatii sunt, sau trebuie sa fie, egali. Din punct de vedere biologic, antropologic si teologic sunt complementari.
Raspunde

salistean

Acum 12 ani

povestiti asta bisericii ortodoxe care continua sa propage ca femeile nu au ce cauta in apropierea altarului...nici macar cu prunci nevinovati de sex feminin nu ai voie sa inconjori altarul, iar mamele trebuie sa pupe poala popii ca sa li se ierte pacatele cara au dus la nasterea pruncului..
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus