Cel mai important festival de artele spectacolului din România va fi prezentat de Televiziunea Națională din Japonia (NHK) în cadrul unui documentar despre orașul Sibiu, care va fi difuzat joi, 3 noiembrie, de la ora 21:00.
Documentarul despre orașul Sibiu face parte din seria „Sekai Fureai Machiaruki / Întâlnire cu lumea, la plimbare prin oraș“, un program ce își propune să reflecte viața din cele mai frumoase orașe ale lumii. Filmările de la Sibiu au avut loc la finalul lunii august și au fost realizate cu un steady – cam.
Documentarul prezintă Sibiul din punctul de vedere al unui turist care se plimbă prin oraș și pune accent pe viața de zi cu zi a locuitorilor, precum și pe viața culturală locală. Dintre evenimentele culturale ale orașului a fost selectat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, iar materialul include printre altele și un interviu cu Constantin Chiriac, directorul Festivalului.
Primul episod din această serie a fost difuzat pe data de 29 martie 2005, bucurându-se de o audiență importantă. Printre orașele prezentate în ultimele episoade ale seriei se numără Veneția (Italia), Paris (Franța), Praga (Cehia) și Shanghai (China).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Constantin Chiriac , Televiziunea Naţională , Festivalul Internațional , Sekai Fureai Machiaruki
Vizualizari: 312


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
@Marti
Acum 5 ore
Emil
Acum 5 ore
George
Acum 5 ore
Vivi Dragan
Acum 5 ore
HBomb