Este aproape stabilit că într-un an vom avea alegeri. Și pentru a mulțumi tot poporul, vom vota și pentru consiliul local, și pentru primar, și pentru consiliul județean și pentru președintele consiliului și pentru parlamentar și pentru senator. Totul odată și în aceași cabină de vot.
Pentru politicienii locali, însă, lucrurile par ceva mai simple: în mare parte, primarii din județ vor fi realeși, la primăriile celor două municipii nu vor fi mari emoții, singura luptă adevărată urmând a se da pentru Consiliul Județean. Candidează sigur Ioan Cindrea (PSD, pe listele USL) și Martin Bottesch (FDGR). Foarte probabil, va candida și Ion Ariton din partea PDL, însă numai dacă va realiza că are o șansă. În caz contrar, acesta va dori să încerce continuarea carierei de senator.
Prezent la Sibiu, președintele PSD, Victor Ponta spune că lupta pentru Consiliul Județean Sibiu se va da între candidatul FDGR și candidatul USL. Aceasta a fost ordinea dată de social-democrat, probabil având mai multe surse, el a stabilit singur această așezare a enumerației. ”Bătălia la alegerile pentru șefia Consiliului Județean se va da între candidatul FDGR și candidatul USL”, a declarat Ponta. Pentru Klaus Johannis, președintele FDGR, Ponta îi transmite mult respect. Așa se face că viitorul candidat pentru Primăria Sibiu din partea USL va avea sarcina să nu-și deranjeze contra-candidatul. ”Nu mi-am schimbat părerea despre Klaus Johannis. El nu este dușmanul politic al USL. Am construit împreună un proiect politic corect, iar dacă ne vom confrunta în alegerile locale, o vom face cât mai civilizat”, a spus același Ponta. Acest candidat va fi stabilit, cel puțin teoretic, de către PC. ”Nu am stabilit încă un candidat, avem mai multe variante. Nu a ieșit din calcul nici varianta Cristian Marinescu și nu omitem nici varianta unui candidat, care să fie sprijinit de USL, dar care să nu fie membru de partid”, a declarat președintele PC Sibiu, Gheorghe Tuluc.
Pentru alegerile generale lucrurile sunt puțin mai complicate. Există posibilitatea ca modul de alegere al legislativului să fie puțin modificat, astfel încât senatorii și deputații să fie aleși la fel ca pimarul: să câștige cel cu cele mai multe voturi. În această situație, este posibil ca o parte din actualii deputați și senaori să nu mai reprezinte Sibiul în viitorul parlament. Singurii parlamentari care nu și-au câștigat în 2008 colegiile fiind Mircea Cazan (PNL), Mircea Silvestru Lup (PSD), Viorel Arcaș (PSD) și Minerva Boitan (PNL).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Viorel Arcaș , Ioan Cindrea , Consiliul Judetean Sibiu , Victor Ponta , Mircea Cazan , Primăria Sibiu , Consiliului Județean , Ion Ariton , Mircea Silvestru Lup , Klaus Johannis , Cristian Marinescu , Consiliul Județean , Gheorghe Tuluc , Pentru Klaus Johannis , Martin Bottesch , Minerva Boitan
Vizualizari: 364


Ultimele comentarii
Acum 11 ore
Bleahh
Acum 12 ore
Justitiarul
Acum 12 ore
Sibianul
Acum 12 ore
Hahaha
Acum 12 ore
Sibian