Velt. Satul nebunilor

 

Satul Velț pare unul idilic. Departe de asfaltul vreunui drum național, cu o biserică din piatră în centru, dărâmată pe jumătate, și o mică școală amenajată într-o gospodărie din dosul bisericii. Dincolo de peisaj, mocnește o ură interetnică: foarte mulți romi primesc lunar bani, pozând în persoane cu handicap. ”Noi muncim o lună întreagă și nu câștigăm cât iau ei fără să facă absolut nimic decât să pipe, să bea și să asculte muzică. S-au învățat unii pe alții și și-au scos certificate de handicapați. Pe dracu’ handicapați... Și știu și legile... dacă unul din părinți are certificat permanent și-a trecut copiii numai pe numele lui, să ia bani și mai mulți. Ajung și la nouă milioane de lei pe lună. Fără să miște un deget”, este năduful românilor din Velț. În sat, aceasta e diferențierea: românii și restul, romii. Doar că nimeni nu le spune așa.

 

”De aia ne-am făcut. Că n-am avut bani?”

 

Sat mic, în care fiecare știe ograda celuilalt, oamenii se feresc să își dea numele. ”Ăștia îs în stare să îți dea în cap”, se tem sătenii. Din cele puțin peste 600 de persoane care mai trăiesc în Velț, mai bine de 110 au certificate de persoană cu handicap. 86 dintre acestea au certificate cu valabilitate permanentă, dintre care 68 au invocat handicap mental, iar patru unul psihic.

”Mergeți pe străduța din spatele gardurilor, de acolo de unde se aude muzica. În fiecare casă de acolo găsești handicapați”, te îndeamnă sătenii.

Acolo ”unde se aude muzica” sunt case înghesuite de romi. Majoritatea cu o singură cameră, netencuite, cu un acoperiș într-o rână și plin de copii care se adună ciopor după orice străin. În mijlocul lor, Camelia are undeva la 20 și ceva de ani. A avut și ea certificat de persoană cu handicap, deși pentru orice profan pare cât se poată de sănătoasă. A avut certificat până acum câteva zile, când o comisie de inspecție de la București i-a strâns pe toți ”handicapații” la căminul cultural din sat. ”Au râs de noi, că, auzi, că nu suntem handicapați. Păi, fata asta de unde să mai crească acum copiii? Cu ce bani? Erau așa mulți 234 de lei? Și cum adică s-ar putea să dăm banii înapoi? De unde? Că și mi-e mi-au luat certificatul, io, femeie bolnavă ce abia mai umblu”, se descalță arătându-și picioarele și începe să plângă mama Cameliei, venită să vadă ”care e treaba cu handicapații”. 

”Cum, să dăm banii înapoi? De unde să dăm... Tolai, Doamne, Iisuse! Noi avem? Noi de aia am făcut că n-am avut niciun venit, de unde să dăm acum înapoi”, se revoltă strigând și Camelia. ”N-are femeia bani, domnule, n-are, de unde să deie?”, se alătură un alt tânăr, lăsat și el zilele trecute fără certificat. În jur apar și mai mulți copii, plini de curiozitate. ”Să taie, să taie certificatele?... ați venit să tăiați?”

 

500 de lei certificatul

 

În sat sunt oameni care cunosc bine ”filiera” pe care călcat toți romii care și-au obținut certificate. ”De la doctorul de familie au mers la doctorul din Mediaș. Nici nu era nevoie să meargă fiecare. Două femei știau bine ce și cum. Cu 500 de lei rezolva certificatul, cei care îl obțineau nici nu ieșeau din sat. Cum au copii mulți și unii au obținut grad de boală grav, câștigă și mai bine de 900 de lei pe lună. Câți ar merita, de fapt, să primească pe drept acești bani? Nu mai mult de 40”. Doctorul de familie din Bazna (comuna de care aparține Velț) nu a fost de găsit, fiind în concediu, iar telefonul fiindu-i închis. Iar psihologul din Mediaș care elibera documentele necesare la dosar este plecat în Spania. Cele două femei indicate ca fiind cele care intermediau obținerea certificatelor s-au dat plecate de acasă când s-a răspândit în sat vestea că iarăși a venit cineva ”cu handicapații”. ”Nu, nu... nu e acasă! Io de unde să știu unde e?”, ridică din umeri ginerele uneia, mestecând cu gura plină.

Este printre cei care are certificat de handicap, șoptește mai târziu o femeie despre ”ginere”. ”A fost și el la vot, deși are certificat de handicapat mintal. Cei din comisie s-au întrebat dacă să îl lase, dar te poți pune cu matahala? Și, până la urmă, e sănătos”.

 

Cealaltă frică

 

În satul Velț, românii au frică de romi. Asta spun ei. ”De când iau banii de handicapați, parcă nu mai fură. Dar, dacă le iau și banii ăștia o să ne dea în cap. Că tot fac copii și copiii ăia cresc mari și e vai de noi, de ăștia bătrâni, care mai rămânem de capul nostru aici”.

Într-o altă margine de sat, muzica răsună la fel de tare. De după fiecare gard apare câte un rom, interesat de soarta certificatelor. Oameni în putere, ziua mai lucrează la pădure, de unde mai ciupesc câte un lemn. Au teamă că vor rămâne fără certificate, data de zece noiembrie fiind limita. ”Atunci vedem dacă ne vin sau nu banii. Cu ce să mai trăim? Să dăm în cap?”. Printre bărbați se strecoară și o femeie cu un copil în brațe și alți trei-patru după ea. Are șapte copii în total și a rămas fără certificatul de handicap. Nici nu mai știe pentru ce boală obținuse certificatul. ”Mi l-au tăiat, că nu sunt bolnavă”. Se întoarce acasă, să dea mâncare celor șapte copii. Spune că le va pregăti cartofi fierți cu mămăligă.

 

Banii înapoi

 

De săptămâna trecută, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Sibiu a anunțat că va demara procedurile de recuperare a sumelor încasate de 283 de persoane din Sibiu, descoperite ca fiind deținătoare pe nedrept a unor certificate de persoană cu handicap. Persoanele au fost descoperite în urma unor controale venite de la diferite instituții de la București, în urma sesizărilor formulate de polițiștii sibieni. Amploarea fraudelor a determinat autorităților locale să ceară verificarea tuturor persoanelor care au obținut astfel de certificate, cu termen de valabilitate permanent. La nivelul județului, sunt peste 15.000. Precum la Velț, multe certificate de persoane cu handicap au mai fost lejer eliberate pentru locuitorii din Ocna Sibiului, Mediaș și Porumbacu.