Deputatul FDGR Ovidiu Ganț a făcut bilanțul vizitei în Germania, la care a participat, făcând parte din delegația președintelui Traian Băsescu. Delegația română a avut întâlniri cu Christian Wulff, preşedintele Germaniei și cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Tematica minorităţii germane a fost abordată şi în convorbirea dintre preşedintele României şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, iar Ovidiu Ganț i-a lăudat în fața cancelarului Germaniei pe elevii de la liceele cu predare în limba germană care au reușit o promovabilitate la examenul de bacalaureat de 90%. „În cadrul discuţiei despre învăţământul în limba germană, am informat-o pe doamna cancelar despre rezultatele excelente care s-au înregistrat la liceele cu limbă de predare germană, unde în condiţiile extrem de riguroase ale bacalaureatului din acest an s-a obţinut o promovabilitate de peste 90 %. Alte teme abordate în discuţia cu cancelarul federal au fost investiţiile germane în România, aderarea României la spaţiul Schengen, situaţia din Republica Moldova şi problema Kosovo, cât şi viitorul Uniunii Europene,” a declarat deputatul Ovidiu Ganţ.
Una dintre temele centrale abordate de preşedintele Traian Băsescu în discuţia în cadrul vizitei la Berlin cu Christian Wulff, preşedintele Germaniei, a fost situaţia minorităţii germane din România. Preşedintele Wulff a apreciat că minoritatea germană este tratată „corect” în România şi s-a interesat de situaţia învăţământului în limba germană cât şi de răspândirea limbii germane în România. Dl. preşedinte Băsescu l-a informat pe omologul său german despre lipsa cadrelor calificate din grădiniţele şi şcolile cu predare în limba germană maternă, insistând ca programul de trimitere de profesori din Germania să fie continuat, promovarea limbii germane având şi raţiuni de natură economică.
Preşedintele României i-a adresat preşedintelui Germaniei invitaţia de a vizita România în 2012, când se împlinesc 20 de ani de la semnarea Tratatului de cooperare prietenească şi parteneriat în Europa. Ca membru al delegaţiei oficiale, deputatul FDGR Ovidiu Ganţ l-a invitat pe preşedintele Wulff să viziteze şi Sibiul cu ocazia vizitei la Bucureşti.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
John
Acum 5 ore
Sibian
Acum 5 ore
Mno
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Ultimii doi neuroni functionali ai Aurorei