Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu spune că în tot judeţul nostru sunt autorizate doar opt abatoare unde pot fi tăiate animalele pentru sărbătorile de iarnă, iar acestea nu fac faţă solicitărilor.
“Comercializarea animalelor din exploataţiile de la gospodăriile populaţiei, din judeţul nostru, se poate face doar în târguri de animale, autorizate şi înregistrate la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Sibiu conform legislaţiei sanitar-veterinare în vigoare. În judeţul Sibiu sunt autorizte numai 8 târguri în localităţile Sibiu, Avrig, Agnita, Luduş, Ocna Sibiului, Orlat, Miercurea Sibiului şi Sălişte, unde se pot comercializa speciile de animale domestice insuficiente pentru solicitările crescătorilor de animale, din judeţ şi judeţe limitrofe. Este necesară implicarea autorităţilor locale din localităţiile unde în anii precedenţi erau organizate târguri de tradiţie, pentru reamenajarea acestor obiective la nivelul cerinţelor legale, târguri atât de utile pentru proprietarii de animale de a-şi valorifica excedentul de animale din propria gospodărie, în mod civilizat şi legal”, a declarat dr. Ioan Penţea, purtătorul de cuvânt al DSVSA Sibiu.
Conducerea instituţiei mai spune că porcinele din exploataţiile nonprofesionale se pot comercializa în viu numai la alte exploataţii nonprofesionale sau în târguri autorizate în perioada 1 noiembrie - 15 mai, comform restricţiilor impuse prin programul naţional de prevenire şi combatere a Pestei Porcine Clasice. Pentru consum familial, sau în perioada premergătoare Sărbătorilor de Crăciun, porcinele şi ovinele se pot sacrifica şi în gospodăriile populaţiei, fiind interzisă comercializarea cărnii şi derivatele rezultate,
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ocna Sibiului , Miercurea Sibiului , Pestei Porcine Clasice , Siguranța Alimentelor Sibiu , Ioan Penţea , directia sanitara veterinara
Vizualizari: 418


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Wow
Acum 3 ore
@Roboschet
Acum 3 ore
Bambolero
Acum 3 ore
Hetmannstadt
Acum 4 ore
Gelu