Miercuri,
09.07.2025
Innorat
Acum
17°C

Pentru o seara, pe locul I

CSU Sibiu ocupă locul I în clasamentul campionatului național de baschet până la disputarea meciului dintre BC Timișoara și Universitatea Craiova, după ce a trecut, pe teren propriu, de BC Mureș, cu scorul de 98-90. Deși au început timid partida, sibienii au revenit rapid la conducere, iar la finalul primului sfert aveau deja cinci puncte avans. Diferența de cinci puncte avea să se păstreze și la mijlocul partidei, sfertul secund fiind încheiat la egalitate, 21-21. Mureșenii încearcă să revină în sfertul al III-lea pe fondul unui joc foarte bun al lui Virgil Stănescu. Însă greșelile personale forțează banca tehnică a Mureșului să joace fără Stănescu, Forte și Watson pe final de sfert iar Sibiul revine și pierde sfertul la doar 2 puncte diferență. Ultimele 10 minute ale partidei aveau să fie pline de emoții. Mureșenii nu au cedat nicio secundă, în ciuda atacurilor furibunde ale sibienilor. BC Mureș se apropie la un punct în debutul sfertului decisiv iar apoi la cinci puncte la mijlocul sfertului, însă Wisseh se dovedește din nou providențial. Pasele sale decisive și finalizările repetate aduc Sibiului un avantaj considerabil. Pe final de partidă, mureșenii încearcă rezistența sibienilor la linia de libere însă Kearse și Wisseh reușesc un procentaj aproape imaculat, iar partida se încheie cu scorul de 98-90 în favoarea CSU Atlassib Sibiu care, pentru o zi, este liderul campionatului național. Cronica amănunțită a meciului în ediția tipărită de luni.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus