Duminică,
01.02.2026
Innorat
Acum
2°C

Dorinel Munteanu despre înfrângerea din meciul cu Craiova: „Au calitate, dar pe lângă asta trebuie și alte lucruri ca să câștigi un meci”

Dorinel Munteanu despre înfrângerea din meciul cu Craiova: „Au calitate, dar pe lângă asta trebuie și alte lucruri ca să câștigi un meci”

Dezamăgire în tabăra sibiană după o nouă înfrângere. Cristian Neguț, Dorinel Munteanu și Daniel Niculae au vorbit la Digi Sport, în declarațiile de după meci, despre lipsa de încredere, greșelile comise și despre obligația de a câștiga meciul următor cu Petrolul.

După meciul pierdut, oficialii și jucătorii echipei sibiene au recunoscut problemele din joc și din clasament, dar spun că există soluții. Atacantul Cristian Neguț, antrenorul Dorinel Munteanu și președintele clubului, Daniel Niculae, au transmis mesaje clare despre muncă, responsabilitate și nevoia urgentă de puncte.

„Este o înfrângere greu de digerat. Speram să luăm punct în această seară. Prima repriză a fost mai slăbuță, părerea mea, apoi cea de-a doua repriză a fost mai bună. Dacă reușeam să marcăm, la ocaziile pe care le-am avut, poate intram în joc”, a spus Cristian Neguț. 

Atacantul este de părere că jucătorilor le lipsește încrederea și asta se vede. „Sperăm ca meciul viitor să depășim această pasă, pentru că nu putem sta la nesfârșit în josul clasamentului.”

Atacantul sibian a explicat și un moment de tensiune din timpul jocului, în care, după o bruscare, a primit cartonaș galben și va fi suspendat la meciul viitor.

„Au vrut să tragă de timp în minutul 60 și am vrut să urmăresc acea minge să-i sperii puțin, iar după cei de la Craiova m-au îmbrâncit acolo, iar eu am primit cartonaș galben și acum sunt suspendat la meciul următor”, a mai spus Neguț.

Fotbalistul a declarat că niciunui jucător de la echipa sibiană nu îi este teamă de cantonamentul de iarnă. „Trebuie să muncim mai mult, pentru că e nevoie să ne ridicăm capul.”

Goluri copilărești

Proaspătul antrenor al echipei, Dorinel Munteanu, spune că echipa a primit goluri copilărești. „Nu am stat noi foarte bine la mijlocul terenului, dar am fost egali adversarului. Pentru noi, înfrângerea este înfrângere și sunt obligat să iau lucrurile bune din acest joc, pentru că am avut trei zile la dispoziție. Asta nu înseamnă că trebuia să pierd, din contră, mi-am dorit foarte mult să câștigăm”, a spus Dorinel Munteanu.

Ultimul joc din această etapă va fi cu Petrolul, iar antrenorul spune că echipa este obligată să câștige. „Chiar dacă ne lipsesc foarte mulți jucători, suspendați sau accidentați, va trebui să găsesc soluția, pentru că de asta sunt pus aici, să câștigăm meciul cu Petrolul. Care pe care va fi”, a mai spus antrenorul.

Dorinel Munteanu a spus că la pauză a apostrofat jucătorii de care nu a fost mulțumit și a făcut câteva schimbări. „Trebuie să înțeleagă șansa pe care le-o dau ca să încep jocul cu ei. Au calitate, dar pe lângă asta trebuie și alte lucruri ca să câștigi un joc.”

Dezamăgit de rezultat este și Daniel Niculae, președintele clubului. „Sunt supărat pentru prostii, nu pentru fazele bune din joc. În fiecare meci am avut și momente bune, la fel ca în meciul din seara aceasta, care a fost împotriva unei echipe foarte bune. Am început bine zece minute, apoi a venit golul acela dintr-o acțiune foarte frumoasă, se vede că au jucători de calitate care au făcut diferența.”

Daniel Niculae spune că al doilea gol ar fi putut fi evitat. Este de părere că sunt multe de pus la punct până la meciul cu Petrolul și speră să câștige. „Sunt sigur că avem de unde începe să clădim, să câștigăm puncte, pentru că locul nostru nu este cel de acum, dar fără muncă nu putem ieși de pe penultimul loc din clasament.”

Niculae nu a putut spune dacă îi este frică de retrogradare, dar subliniază că este foarte mult de muncă. „Atât timp cât suntem pe locul pe care suntem nu pot să spun că sunt foarte confortabil, dar am mare încredere în toată lumea, în tot ce înseamnă Hermannstadt, că o vom scoate la capăt.”

Președintele clubului spune că toată conducerea clubului l-a ales pe Dorinel Munteanu. „Este un antrenor bun, un antrenor care a dovedit la orice echipă la care a fost că poate realiza lucruri. La ultimul club la care a fost, a fost un accident. Îl cunosc foarte bine, am fost și colegi la echipa națională, este un om de mare caracter și sunt sigur că vom reuși să scoatem echipa”, a mai spus Daniel Niculae, asigurând că are tot suportul ca antrenor.

Cantonamentul sibienilor va avea loc în Antalya. Jucătorii vor pleca pe 3 ianuarie și se vor întoarce pe 13 ianuarie, iar etapa viitoare va începe pe 18 ianuarie, la Constanța.

Până atunci mai estei meciul dintre Hermannstadt și Petrolul programat duminica viitoare pe 21 decembrie. Se va juca tot la Sibiu. 

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

14 comentarii

Constantin

Acum 1 lună

Jale mare. Cu Craiova era un meci greu, dar inca mai sper in revenirea echipei.
Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Degeaba au calitate daca nu gasesc antrenor.
Raspunde

@emilus

Acum 1 lună

Ce le sti tu pe toate. Văd că te pricepi și la fotbal. Hai sictir
Raspunde

Gelu

Acum 1 lună

VIP-urile sibiului puse la punct la vestiar ... ce suparat era ala ca l-a schimbat, s-a izbit in Dorinel ... nu-i mai pupa Malda sub codita pe fiecare ! Bah, de-acolo pleaca, de la jucatori ... atunci cand isi pierd mintile, poate veni chiar si antrenorul lui peste prajit, nimeni si nimic nu se mai poate face din echipa aia !
Raspunde

Un oarecare!!

Acum 1 lună

Noi avem echipă de super ligă și nu vom cădea. Azi a fost așa un eșec, Băieții sunt parcă, fără motivație. Sper că refacerea din Antalya să ajute. Hai Hermannstadt,
Raspunde

Newman

Acum 1 lună

Refacerea trebyie facuta la Paltinis, nu in Antalya.Nu merita dusi la plaje iarna.Trebuie pusi la treaba sa le iasa fumurile si sa le creasca conditia fizica.

Raspunde

Emil

Acum 1 lună

Doar cocoșeii domnului Cioaba ii mai pot motiva.
Raspunde

Ion

Acum 1 lună

Probabil, dacă legau mai mult de 3 pase, dacă șutau spre poartă și nu cerșeau la deciziile arbitrului, dacă aplicau în teren ceva tehnici de dribling sau indicațiile antrenorului, combinate cu decizia administrației de a menține gazonul astfel încât să asigure echilibrul unor jucători, era alt spectacol. ,,Repetiție, repetiție", citatul dl. Becali, rămâne valabil.
Raspunde

HBomb

Acum 1 lună

N-ar nici o treabă gazonul, dacă Gheorghievski nu știe cum să alerge și să se poziționeze la minge în situația de 1 la 1 cu portarul.
Raspunde

Giovani

Acum 1 lună

Nu vreau sa pun i umbra meritul lu Maldarasanu, dar sper și am încredere în talentul, voința și ambiția lui Dorinel. Este omul care sancționează exact când este nevoie. Jucătorii să-i urmeze sfaturile și sa se conformeze. Multa mobilizare, spirit de echipa și muncă. Rezultatele nu vor întârzia sa apară. SUCCES și seriozitate!
Raspunde

HBomb

Acum 1 lună

Declarația lui Dorinel Munteanu nu prea convinge pe nimeni: jucătorii or avea calitate, dar nu se vede decât vreo 10 minute dintr-un meci, de obicei după ce am luat două boabe. Aceleași metehne din perioada lui Măldărășanu - apărătorii dorm, nu sunt în stare să sară la o minge. Se uită la jucătorii Craiovei cum pasează, parcă sunt anesteziați, nu se opun centrărilor și paselor, nu intră la adversar, nu fac dublaj, toți ne fac muci în careul nostru din trei pase simple.
Raspunde

Nu conteaza

Acum 1 lună

Pacat de dl. Maldarasanu .Dar echipa asta are multe probleme, precum bani nu ne zice nimeni , dar baeti nu sunt platiti au 2 salari in urma .Asta e rezultatul cum sa joci cu burta goala.Poate sa vina orice antrenor.
Raspunde

Leonard

Acum 1 lună

Să fie serioși . Kevin Ciubotaru nu are nici măcar 10% din experiența și jocul bun al lui Goncalves . Albu la mijlocul terenului vine de la o echipă care a retrogradat o acum 2 sezoane și anume pe FCU CRAIOVA nu se compară cu Murgia , în față Gjorghewski la fel , nu va fi niciodată un Ianus Stoica iar în apărare Ionuț Stoica este peste Bejan , Căbuz scădere mare de formă , Căpușă la fel , Hair nu a prins cantonamentul de vară și Luca săracul mai are mult de învățat . Despre Oroian chiar nu am cuvinte de laudă . Dezamăgire totală . Chițu trage echipa după el , Negut este un încăpățânat. Sergiu Bus inexistent. Păcat ! Păcat Păcat ! Problemele financiare se pot rezolva dar nu poți să dai vina pe lucrurile astea . Să bată Petrolul Duminică și să sperăm că în cantonamentul de iarnă Dorinel Munteanu să pună la punct toate lipsurile din jocul tehnico-tactic al echipei ! Doamne Ajută să fie bine ! Alcoolul acolo este problema...
Raspunde

Leo

Acum 1 lună

Să bată pe Petrolul Ploiești duminică și apoi să aducă 3-4 fotbaliști cu experiență de la FCSB! Presa online a scris despre această posibilitate și să sperăm că ea se va materializa ! Chiricheș ,Kiki , Edjouma sunt jucători care pot face oricând diferența! Au experiență și sunt utili echipei noastre ! Măcar un împrumut până la sfârșitul sezonului ! Cu echipa asta nu prea cred că o să scape de retrogradare ! Poate să fie o strategie având în vedere că punctele se înjumătățesc și diferența nu va fi mare față de celelalte echipe ! Eu sunt 200% sigur că echipa va arăta altfel până la Playout ! În Playout îi văd pe un loc 2 !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus