Gaz Metan Mediaș a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul din etapa a XVI-a a Ligii I, disputat, în deplasare, cu Concordia Chiajna.
În cele două reprize ale meciului, jucătorii ambelor formații au oferit un fotbal de calitate, jucat pe contre, un fotbal rapid, din care nu au lipsit ocaziile de gol și ratările incredibile.
Chiajna a și introdus balonul în poarta medieșenilor, în minutul 27, dar golul lui Bozga a fost anulat, pe motiv de offsaid. După această ratare, Gazul a început să domine jocul, dar tot ilfovenii erau cei care urmau să treacă pe lângă gol în finalul primei reprize. Din păcate pentru jucătorii Concordiei, Pleșca a fost de fiecare dată la post și și-a păstrat renumele de „înger păzitor” al gaziștilor, primit în urma evoluțiilor sale din meciurile de Europa League. Portarul medieșean a scos in extremis, de la vinclu, balonul trimis de Iordache(min. 40), din lovitură liberă de la 20 de metri, iar apoi a scos de sub transversală mingea plasată, din opt metri, cu capul de Bălțoi(min. 44).
De partea cealaltă, medieșenii au avut o ocazie imensă în minutul 59, dar Kolev s-a opus în două rânduri în fața asediului gaziștilor. Cea mai mare ocazie a gaziștilor s-a consemnat în minutul 81, când Bud a reluat în plasa laterală, din cinci metri, deși poarta Concordiei era goală. La faza respectivă, mingea a ajuns la Bud, după ce a lovit bara transversală, balonul fiind respins în bară de Kolev, la șutul puternic al lui Ciprian Petre.
Meciul se încheie la egalitate, 0-0, iar ultima șansă de gol a aparținut tot gazdelor, prin Bira, care, nemarcat, a șutat pe lângă poartă, din careu.
Concordia – Gaz Metan a fost o partidă în care gazdele au dominat la capitolul ocazii, și în care oaspeților le sunt favorabile cifrele de la capitolele „cornere” și „posesie”. De asemenea, acest meci a beneficiat de un arbitraj bun din partea brigăzii conduse de Lucian Rusandu.
Echipe de start:
Concordia Chiajna: Kolev, P. Marin, Mamele, Bozga, Vitinha, M. Stere, Muzac, Chiţu, I. Iordache, Salem, Bălţoi
Rezerve: Niţă, Cl. Dumitrescu, A. Stoica, C. Iliescu, R. Bîră, Ad. Mihalcea
Gaz Metan Mediaș: Pleşca, Frăsinescu, Lazăr, Markovic, Vukadinovici, Todea, Breveeld, Avram, Bawab, C. Petre, Bud
Rezeve: Vîtcă, Tartovac, Buzean, Hoban, Pîrvulescu, Miclea, Vitinho
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Gaz Metan , Ciprian Petre , Lucian Rusandu , Gaz Metan Mediaş , Europa League , Concordia Chiajna
Vizualizari: 258
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Prof. de Geografie
Acum 4 ore
@Hermannstadt
Acum 4 ore
Pastor Marginas
Acum 4 ore
Pastor Marginas
Acum 6 ore
X