Teatrul de Balet Sibiu, în colaborare cu Central Florida Ballet, vor prezenta în luna decembrie un spectacol de excepţie - „Spărgătorul de nuci”, avându-i în distribuţie atât pe balerinii din Sibiu, cât şi o parte din balerinii companiei americane.
Potrivit Teatrului de Balet Sibiu, colaborarea dintre cele două companii de balet s-a născut din dorinţa de a aduce în atenţia publicului faptul că în arta dansului există un limbaj comun. Acest lucru este evidenţiat de Teatrul de Balet Sibiu, din a cărui componenţă fac parte balerini de origine română, americană, japoneză, finlandeză, italiană.
În Statele Unite ale Americii, pe 10 şi 11 decembrie, o parte dintre balerinii Teatrului de Balet de Sibiu vor urca pe scena Teatrului Linda Chapin din Orlando, alături de întregul colectiv al companiei Central Florida Ballet.
,,Spectacolul a primit apelativele de „Spărgătorul pirotehnic de Nuci” (USA Today) şi „una dintre cele 5 producţii cu adevărat excepţionale ale naţiunii” (CNN Headline News). De curând, Southeast Tourism Society a numit spectacolul drept „unul din cele 20 evenimente de top” ale regiunii de sud-est ale S.U.A.
În acest an vor avea loc spectacole în Orlando în perioada 9-11 decembrie, având ca invitaţi, în premieră, dansatorii Teatrului de Balet din Sibiu, România”, potrivit www. southwestorlandoliving.com. În România, cele două companii vor realiza cinci reprezentaţii, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Preţul unui bilet întreg este de 10 lei şi 5 lei cu reducere pentru elevi, studenţi, pensionari.
Programul spectacolelor:
• luni 19 decembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor - PREMIERĂ NAŢIONALĂ
• marţi, 20 decembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor
• miercuri, 21 decembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor
• marţi, 20 decembrie, de la ora 11:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor (reprezentaţie specială pentru copii)
• miercuri, 21 decembrie, de la ora 11:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor (reprezentaţie specială pentru copii)
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: În Statele Unite , Balet Sibiu , În România , Central Florida Ballet , Headline News , Potrivit Teatrului , Southeast Tourism Society , Teatrului Linda Chapin
Vizualizari: 226
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Carcotel
Acum 1 oră
Wtf ! cata atentie !
Acum 1 oră
Carcotel
Acum 1 oră
Sparrow
Acum 1 oră
Un român