Sâmbătă,
16.08.2025
Cer Senin
Acum
29°C

Ploiestenii, implicati intr-un nou scandal

Ultimele două etape au fost din cale afară de tensionate pentru Asesoft Ploiești. Jucătorii echipei prahovene au fost implicaţi în fapte antisportive atât în partida cu Dinamo cât şi în cea încheiată în urmă cu câteva minute, la Sibiu. În partida cu Dinamo, după un 1 la 1 între Durham şi Vlahovic, jucătorii băncii ploieştene au intrat în teren iar în jurul celor doi jucători s-a creat un meleu, arbitrii având nevoie de câteva minute ca să despartă jucătorii ce se îmbrânceau. Trei dintre ei, Szijarto, Durham și McCollough au fost eliminați de arbitri. În această seară, ploieștenii au fost din nou protagoniștii unui moment ce nu le face cinste, moment favorizat însă și de maniera de arbitraj din cale afară de relaxată a arbitrilor. În primul sfert al partidei, Cătălin Burlacu l-a înjurat cu cuvinte grele, de nereprodus în ziar pe unul dintre arbitrii partidei. Nu s-a dictat nimic. Situația s-a repetat în sfertul al treilea, cuvintele fiind ușor de citit pe buze în primplanurile oferite de Digi Sport. Din nou, nu s-a fluierat nimic. În ultimul sfert, cu câteva secunde înainte de final, imediat după coșul lui Riley la scorul de 73-72 pentru CSU, Burlacu a sărit, extrem de agresiv, la unul dintre arbitrii. Doi colegi de-ai săi i s-au alăturat, înconjurând amenințător cavalerul fluierului, moment în care stewarzii au intervenit pentru a calma spiritele. Unul dintre ei l-a împins pe Dzambic iar prahoveanul a luat foc și a sărit la bătaie. Imediat, ceilalți jucători de pe teren neimplicați în scandal au intervenit și au reușit să îi dea la o parte pe cei trei protestatari. Arbitrii au fluierat două faulturi tehnice după acea fază, de aici și avantajul de 7 puncte al sibienilor la final.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Bogdan Brylynski

de Bogdan Brylynski

Editor
Telefon:
0722 227 297

Comentarii

1 comentarii

ploiesti = tigania tarii

Acum 13 ani

mai au tupeul sa spuna ca ce s-a intamplat la fotbal a fost cauzat de un element care ar fi actionat singurel, ca saracii ploiesteni de rand au de suferit pt niste exceptii. Pe dracu, toti care au ajuns vreodata in acel colt de iad au simtit pe pielea lor ce rasa inferioara de ciorime populeaza in prop de 99,9 la suta acest oras groaznic!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus