Primarul Sibiului, Klaus Johannis a declarat astăzi că se simte onorat de distincția cei îi va fi înmânată de președintele României, Traian Băsescu. ”În primul rând, vreau să remarc că mă simt onorat de această distincție și în al doilea rând, nu este un decret făcut special pentru mine. Este un decret prin care se conferă ordine mai multor primari care au vut mai multe mandate. Prin conferirea acestor ordine se recunoaște faptul că și primarii fac ceva bun, mai ales cei care au fost aleși de mai multe ori”, a declarat Johannis.
Conform unui decret publicat miercuri în Monitorul Oficial, şeful statului conferit distincții pentru 21 de primari. Primarului Sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu (UNPR), a primit Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Ofiţer, alți patru primari au primit Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Ofiţe, iar 16 primari, printre care și Klaus Johannis au primit Ordinul Naţional "Pentru Merit" în grad de Cavaler.
Potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial, decoraţiile au fost conferite "în semn de apreciere pentru eforturile depuse în vederea dezvoltării infrastructurii urbane, în interesul comunităţilor care le-au încredinţat, de-a lungul timpului, mai multe mandate de primar".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Sebastian Petrumihai Dendrologea ( pensionar, 50 de ani, senator )
Acum 1 oră
Mangalitza Intotero_Trifoi
Acum 1 oră
Bernhardt Herrngross_ Cibiniensis von Unterbiberstein
Acum 1 oră
Sheep
Acum 2 ore
Periscop