Duminică,
14.09.2025
Cer Senin
Acum
19°C

Bilantul lui Ariton pe 2011: Amanam totul pentru 2012

 

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a transmis presei un document de 18 pagini în care îşi face propriul bilanţ al activităţii pe anul 2011. De remarcat faptul că, în acest an, în sectorul energetic de stat nu s-a realizat concret absolut nimic, iar toate obiectivele care trebuiau îndeplinite în acest an apar, în documentul ministrului, la capitolul 'Obiective pe 2012", scrie Adevărul, citat de Agerpres. 
Cel mai important lucru care trebuia făcut în acest an este Strategia Energetică, fără de care niciun sector energetic din nicio ţară civilizată nu poate merge înainte. Însă România nu are aşa ceva. Strategia care este acum în vigoare, făcută de ministrul Vosganian în 2007 când nici nu auziserăm de criza economică, era expirată încă de pe atunci, când a apărut ideea înfiinţării unui singur campion energetic care lipsea din document. 
Să vedem totuşi ce crede ministrul că a făcut în acest an, pe lângă cele cinci pagini în care enumeră forumurile la care a participat şi oficialii cu care s-a întâlnit în acest an. 
Documentul transmis de Ariton şi scris la persoana întâi începe cu investiţiile care s-au realizat în acest an, în sumă rotundă de 670 de milioane de euro (în condiţiile în care necesarul de investiţii este de 30-40 de miliarde de euro). Chiar şi aşa, e bine că am atras aceste investiţii fără niciun fel de Strategie Energetică.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus