Duminică,
27.11.2022
Innorat
Acum
2°C

Suparare de "caine". Borcea, pe Facebook: "Ma bucur ca nu a ajuns aceasta mizerie sa murdareasca vestiarul sacru al lui Dinamo"

Unul dintre acționarii lui Dinamo București, Cristi Borcea, a comentat, pe profilul său de facebook, transferul medieșeanului Paul Pîrvulescu la Steaua.

Aflat în Miami, și fiindu-i imposibil să mai schimbe ceva din situația creată în jurul transferului lui Paul Pîrvulescu la „marea rivală”, Borcea s-a rezumat la a comenta șirul evenimentelor pe Facebook.

De menționat este faptul că fostul jucător al Gazului Metan era dorit în Ștefan cel Mare, iar mutarea sa era dată ca sigură până aproape cu o oră înainte de anunțul potrivit căruia el a semnat cu Steaua București.

După ce Gigi Becali a anunțat transferul lui Pîrvulescu, Cristi Borcea a rămas siderat. Acesta s-a adresat în prima sa postare chiar lui Pîrvulescu .„Paul-Ovidiu Pîrvulescu: Vis urât! Nu cred așa ceva!”, a scris Borcea pe Facebook.

După cele peste o sută de comentarii, în care amicii acționarului fie îl susțineau în demersul său, fie se arătau indignați de strategia adoptată de Dinamo în acest caz, Borcea a plusat cu o altă postare în care le cerea fanilor dinamoviști să îi „mulțumească” lui Paul Pîrvulescu pentru alegerea făcută. „Câinilor, > lui Paul-Ovidiu Pîrvulescu că a semnat cu steaua!!! Rușinee!!”, a postat Borcea pe site-ul de socializare.

Nu i-a ieșit nici de această dată, deoarece cei care au comentat status-ul său au ales fie să îl înjure, fie să aducă acuze la adresa modului de a „băga” bani în clubul Dinamo al acționarilor.

„Vă bateți joc de noi, nesimțiților”, a replicat Răzvan.

Turbez de Nervi

Cristi Borcea a continuat să-și posteze pe Facebook supărarea, tirul continuând cu un mesaj adresat, probabil, rivalilor din Ghencea. În acest status al acționarului dinamovist apare pentru prima dată un cuvânt injurios. În plus, Borcea a combinat Facebook-ul cu Twitter-ul, cea de-a doua rețea de socializare utilizată cu precădere în România, adăugând și un hashtag. „S-a rupt prietenia! …. Steaua și tuturor de-acolo! #TurbezDeNervi”, a continuat Borcea pe Facebook.

Un fan de-al său l-a sfătuit să apese pe butoane. „apasă pe butoane, Cristi, că e groasă :)”, a scris Florin.

Penultima postare a dinamovistului în are ca punct central tot pe Paul Pîrvulescu, despre care Borcea a spus că nu mai dorește să îl facă vedetă. „Citind declarațiile actuale ale lui Pîrvulescu, mă bucur enorm că nu a ajuns această mizerie să murdărească vestiarul sacru al lui Dinamo! Asta e tot, nu mai vreau această nulitate s-o fac vedetă.. #LaStânăSăRămâiJigodieOrdinară”, a mai scris Borcea, pe profilul său de Facebook.

În fine, ultima postare a șefului câinilor s-a vurt mai mult o lecție de viață. „Ferește-mă Doamne de > că de dușmani mă apăr singur...!” , a conchis Cristi Borcea, pe profilul său de Facebook.

Florin Răducioiu: „Pîrvulescu, ești o RUȘINE!!”

Fosta glorie a dinamoviștilor, Florin Radu Răducioiu, a reacționat imediat după ce a aflat știrea cu transferul lui Paul Pîrvulescu la Steaua. Și Răducioiu a apelat la serviciile site-ului de socializare Facebook pentru a-i transmite un mesaj ex-medieșeanului. „Pîrvulescu, ești o RUȘINE!!”

Mercenar, trădător…

Fanii lui Dinamo s-au dezlănțuit pe pagina oficială a fostului jucător al Gazului Metan. O adevărată „ploaie” de invective s-au abătut asupra „peretelui” de Facebook al fotbalistului. Pe lângă înjurături și „urări de bine”, suporterii lui Dinamo i-au adresat cuvinte „grele” lui Pîrvulescu. Dintre acestea, „mizerie”, „trădător” și „mercenar” au cel mai mare grad de periodicitate. Totuși, mijlocașul a avut parte și de încurajări, cele mai multe venite din partea steliștilor, bucuroși de faptul că Dinamo a ieșit încă o dată învinsă dintr-un duel cu Steaua.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Comentarii

2 comentarii

sibianu\'

Acum 10 ani

nesimtitii astia de la dinamo isi permit sa vorbeasca asa? raducioiu, care dupa 2 saptamani de stat in italia, nu mai stia romaneste vorbeste de rusine? La fel borcea care nu are curajul sa se intoarca in Romania pentru ca va fi saltat din aeroport de DNA? L-am mai auzit pe lupu vorbind de tradare si mercenariat, el care cand era dinamovist, cand rapidist dupa ce a stat in puscarie in Grecia pentru furt ? Acesti gainari sa se stearga intai pe maini si la gura cu hartie igienica si dupa aceea sa vorbeasca.
Raspunde

Puiu B.

Acum 10 ani

Vestiarul lui Dinamo este sacru(!?) din vremurile in care era echipa Securitatii?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus