Există doi candidați pentru șefia Consiliului Județean, însă niciunul nu va mai intra probabil în cursă. Un al treilea potențial candidat știe și el că lupta pentru CJ Sibiu este posibil să nu se mai dea. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, că nu va renunţa la ideea ca până la alegerile legislative din luna noiembrie, România să aibă o lege a reorganizării administrative. Asta ar însemna adoptarea uneia din variantele propuse de PDL sau UDMR, în care județul Sibiu să fie alipit, fie județelor Brașov, Alba, Covasna, Harghita și Mureș, fie să facă parte dintr-o macro-regiune alături județele Arad, Caraş-Severin, Timişoara, Alba - Hunedoara și Braşov și dintr-o micro-regiune, alături de Brașov, alături de care va forma un Consiliu Județean. În ambele situații, șefia Consiliului Județean al regiunii nu va mai fi decisă numai de Sibiu, iar candidații anunțați pentru această funcție, Martin Bottesch (FDGR) și Ioan Cindrea (PSD) vor trebui să se gândească la o altă candidatură.
”Anul acesta nu voi renunţa la ideea că până la alegerile legislative din luna noiembrie vom putea avea o lege a reorganizării administrative a ţării", a spus Băsescu, la Gala Studenţilor Români din Străinătate, desfăşurată la Palatul Parlamentului. El a precizat că implementarea completă a reorganizării s-ar putea face până la sfârşitul anului 2016. Şeful statului este de părere că bugetul 2014-2020 trebuie să găsească ţara noastră într-o structură administrativă care să permită absorbţia eficientă a fondurilor europene. Traian Băsescu a ţinut să precizeze şi că propunerea de reorganizare administrativă a primit "o ripostă puternică" din partea partidelor politice, dar şi a societăţii civile. "Sigur, putem discuta câte regiuni, dar nu mai putem amâna acest proces", a spus preşedintele citat de Agerpres.
Sibiul nu va mai fi decât un municipiu în cadrul Regiunii Centru, ori Regiunii Brașov, depinde ce denumire va căpăta noua formă de organizare. Alegerile din acest an se vor realiza în aceste condiții, dacă propunerea președintelui Traian Băsescu va fi dusă până la capăt pe această formulă.
Ce vor face pretendenții la șefia CJ Sibiu? Cel mai ușor îi va fi deputatului Ioan Cindrea candidatul USL la aceasă poziție. El va putea rămâne candidat al Uniunii pe colegiul unde în alegerile din 2008 a reușit să obțină mai mult de jumătate din voturi. Martin Bottesch poate încerca să obțină șefia Regiunii, însă cu puțin șanse. O altă posibilitate vehiculată în aceste zile este cea în care Martin Bottesch ar urma în cazul unei regionalizări să candideze din partea FDGR și susținut de USL la Primăria Mediaș. Al treilea posibil candidat, Ion Ariton, este cel despre care se vorbește că va fi noul candidat al PDL pentru obținerea conducerii Consiliului Regiunii. Fie că vorbim de un consiului format din cinci județe, fie dintr-unul format doar din două. ”Se vehiculează de ceva vreme această posibilitate, din acest motiv Ariton nu a anunțat până acum nimic cu privire la intențiile sale politice. Are puține șanse acum să obțină chiar un post de senator, iar această variantă va putea strânge voturile partidului din Sibiu și Brașov, județe în care PDL a avut până acum un electorat foarte bun. Această candidatură ar putea împăca și brașovenii și sibienii, pentru că viitoarea capitală a regiunii va fi la Brașov, dar cu un lider din Sibiu”, susțin voci din cadrul PDL. Același lucru este subliniat și de către lideri ai USL Sibiu. ”Lui Ion Ariton i se pregătește o candidatură pentru șefia viitorului consiliu al regiunii. Este ultima carte pe care o mai poate juca PDL la viitoarele alegeri: împărțirea țării în regiuni, modificarea legii electorale și votul prin corespondență pentru milioane de români din diaspora”.
Senatul României a aprobat tacit în urmă cu patru luni o inițiativă UDMR de modificare și completare a legii 315 din 2004 privind dezvoltarea regională a României. Potrivit acestei modificări, cele opt regiuni de dezvoltare a României se reîmpart și devin 16, acestea fiind la rândul lor regrupate în alte cinci macroregiuni. Din cele 16 regiuni de dezvoltare, Sibiul a fost pus singur alături Brașov. Sibiul ar urma să facă parte din macroregiunea IV, alături de Arad, Caraş-Severin, Timişoara, Alba - Hunedoara și Braşov.
Și USL are o variantă a regionalizării. În programul USL privind dezvoltarea regională PSD şi PNL propun transformarea celor opt regiuni de dezvoltare în centre ale administraţiei locale, redefinirea Senatului într-o cameră a puterilor regionale şi înfiinţarea unor consilii regionale, conduse de un preşedinte ales. Modelul USL presupune şi înfiinţarea de instituţii noi: Consiliul Regional – Executivul regional condus de un preşedinte ales, transformarea Senatului într-o cameră a puterilor locale şi apariţia Curţilor de Apel regionale. Președintele Consiliului Regional ar urma să fie ales direct de cetăţeni şi va funcţiona ca un “premier” al regiunii. Guvernul ar urma să desemneze opt prefecți, câte unul pentru fiecare regiune și ăși vor putea organiza puncte de lucru în fiecare judeţ, dar instituţia în sine va fi regională. Și în cazul proiectului USL, cel mai probabil capitala regiunii din care ar urma să facă parte și Sibiul ar fi la Brașov.
Democrat liberalii sibieni știu că nu pot emite pretenții în fața Brașovului, în ceea ce privește o viitoare capitală regională. ”Este greu să se impună Sibiul în fața Brașovului. Principalul handicap este numărul de locuitori. Doar orașul Sibiu are atâția locuitori, cât are întregul județ Sibiu. Brașovul are peste 300 de mii de locuitori, iar județul Sibiu are 420 de mii”, spunea cu ceva timp în urmă deputatul PD-L, Cornel Știrbeț.
CASETĂ
„Vom vedea dacă va rămâne împărţirea teriorial administrativă aşa cum este acum şi la alegerile parlamentare din 2012. Este posibil ca modificările de alegere a parlamentarilor să survină pe o schimbare a judeţelor cu regiunile. Atunci vom vorbi şi despre scăderea numărului de parlamentari şi despre o nouă redesenare a colegiilor. Nu va fi nimic cum a fost”, explică Mircea Cazan.
CASETĂ
„Am primit semnale că actuala guvernare va începe proiectul de reorganizare administrativ-teritorială, cu revenirea formulei pe regiuni. Dacă va fi capitala regională la Braşov, atunci putem spune că parlamentarii puterii votaţi de sibieni nu şi-au făcut datoria”, spune deputatul PSD, Ioan Cindrea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri:
Ioan Cindrea ,
Mircea Cazan ,
Cornel Știrbeț ,
Consiliului Județean ,
Traian Basescu ,
Ion Ariton ,
Primăria Mediaș ,
Consiliu Judeţean ,
Palatul Parlamentului ,
Preşedintele Traian Băsescu ,
Martin Bottesch ,
Senatul României ,
Consiliul Regional ,
Regiunii Centru ,
Consiliului Regiunii ,
Gala Studenţilor Români ,
Lui Ion Ariton ,
Președintele Consiliului Regio ,
Regiunii Brașov
Politic
Telefon:
0745 590 991
alin[at]turnulsfatului.ro
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
@Marti
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
George
Acum 6 ore
Vivi Dragan
Acum 6 ore
HBomb