Eterna ”rivalitate” patron – Fisc a continuat cu meciurile de rigoare și în trimestrul patru al anului trecut, an în care reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Sibiu au înaintat Parchetului 168 de sesizări penale, pentru presupuse evaziuni fiscale produse de patroni sau administratori. Aceste fraude ar fi prejudiciat statul cu o sumă totală de 171 de milioane de lei (aproximativ 40 de milioane de euro).
Directorul DGFP Sibiu, Grigore Popescu, a și prezentat – fără a da nume – câteva exemple de fraude descoperite în ultimele trei luni din 2011. Cea mai mare ”gaură” în visteria statului, respectiv 7,6 milioane de lei, a fost produsă de o firmă care comercializa combustibili lichizi și solizi. ”S-a făcut o sesizare penală. Societatea nu are bunuri, am aflat de ea în urma unei descinderi a Gărzii Financiare din 2010. Societatea nu înregistra în evidența contabilă și nu declara contravaloarea facturilor emise”, arată Popescu.
O altă societate, de construcții de această dată, a prejudiciat statul cu 2,2 milioane de lei. ”Cheltuili nejustificate, vânzări de apartamente către persoane afiliate, amortizare nelegală”, enumeră directorul executiv al DGFP Sibiu din neregulile constatate.
Mult mai multe abateri de la legile contabile au fost descoperite la o societate cu capital străin, care produce în județul Sibiu caroserii, remorci și semiremorci. Cele 1,6 milioane de lei prejudicii au fost recuperate integral, interesantă fiind însă lista neregulilor constatate. ”Au fost cheltuieli cu provizioane care nu sunt legale. S-au pus pe cheltuieli dobânzile pentru împrumuturile de la acționari. S-au scos din evidență facturile neîncasate. S-a pus pe cheltuieli minusul de inventar. Au fost decontate cheltuieli ale unor persoane care nu sunt angajați ai societăți. S-au pus pe cheltuieli amenzi și penalități”.
La o societate specializată pe alimentația publică, pe lângă amortizări calculate dincolo de reguli, inspectorii Fiscului au descoperit că firma are relații contractuale cu contribuabili inactivi. În fine, în cazul unei firme specializate în comerțul cu ridicata al animalelor, inspectorii Fiscului au înaintat sesizare penală Parchetului după ce au descoperit că în actele contabile ale firmei care funcționa nu a fost evidențiată nicio tranzacție cu animale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 273
Ultimele comentarii
Acum 55 minute
Daca esti prost macar nu mai semnaliza de fiecare data !
Acum 1 oră
Kokos
Acum 1 oră
Newman
Acum 2 ore
Iulian
Acum 2 ore
Xxx