În judeţul Sibiu, în urmă cu cinci zile a început evaluarea psihosomatică a preşcolarilor, iar inspectorul şef al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Constantin Gorun spune că până în 29 februarie, evaluarea se va încheia şi va urma etapa înscrierilor în clasa pregătitoare sau în clasa I.
„24 de echipe, formate din doi sau trei psihologi au realizat evaluarea psihosomatică în proporţie de 80%, iar până miercuri vor fi evaluaţi toţi copiii. Cei care vor „rata” evaluarea din diverse motive, vor putea fi totuşi înscrişi la şcoală. Pentru aceştia vom avea după 1 martie, alte şapte centre de evaluare deschise la Sibiu, Mediaş, Agnita, Avrig şi Sălişte”, a declarat Constantin Gorun.
Potrivt inspectorului şef, se preconizează că în clasa pregătitoare vor intra 3.457 elevi, corespondentul a 185 de clase.
În judeţul Sibiu, există 35 de circumscripții școlare, la care pot fi înscrişi copiii în funcție de domiciliu. Înscrierile se vor face în trei etape. În prima etapă 5-16 martie, vor putea solicita înscrierea părinţii care doresc să-şi ducă copilul la şcoala de circumscripţie.
„Cum ne-am decurcat în anii precedenţi, cred că o să ne descurcăm şi de această dată să trecem peste perioada de înscriere fără incidente. Cel mai bine ar fi ca părinţii să îşi înscrie copii în circumpscripţia de care aparţin, dar există preferinţe pentru anumite şcoli, cum sunt şcoala Regina Maria sau şcoala nr. 6, care sunt foarte bine cotate şi părinţii le preferă pe acestea. Dar trebuie să ţinem totuşi seama de faptul că toţi învăţătorii de la şcolile din Sibiu sunt foarte buni”, a mai adăugat Constantin Gorun.
În a doua etapă, care se va desfăşura în perioada 20-27 martie, pot solicita înscrierea părinţii care doresc să îşi ducă copilul la o şcoală din altă circumscripție şcolară, iar în ultima etapă 23-25 martie, pot solicita inscrierea în circumscripţia în care au domiciliul, părinţii care nu au găsit locuri disponibile în alte circumscripţii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Regina Maria , Constantin Gorun
Vizualizari: 271


Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Alzara 1918
Acum 5 ore
Alzara 1818
Acum 5 ore
Emil
Acum 6 ore
MergeTreaba
Acum 6 ore
Ana Alexe