Gaz Metan Mediaș are programată în această etapă partida împotriva echipei Asesoft Ploiești. Partida se va juca duminică, de la ora 20, în sala de la Brazi. Partida va fi transmisă și în direct, pe postul Digisport. Meciul cu Asesoft este unul extrem de important, atât din punct de vedere al clasamentului cât și psihologic, pentru următoarea perioadă din campionat. În tur, meciul cu Asesoft a provocat un adevărat cutremur la Mediaș, soldat cu plecările lui Scott Vandermeer și Jarett Howell și cu o stare de neliniște și nesiguranță ce s-a văzut în jocul Mediașului. Pe o greșeală a băncii tehnice a Mediașului, în teren pentru găzari s-au aflat în același timp cinci jucători străini, iar arbitrii au acordat înfrângere la masa verde Mediașului. Pe de altă parte și Asesoftul a primit o grea lovitură la Mediaș. Deși era clar că obținuse victoria, Ploieștiul a forțat iar Mike Jones, cel mai bun jucător al lor s-a accidentat iar câteva luni mai târziu contractul său a fost reziliat.
La Mediaș lucrurile s-au liniștit în retur, mai ales după venirea lui Ivan Tomeljak iar Gaz Metan merge în județul Prahova la victorie. Asesoftul vine după patru victorii consecutive obținute însă în fața unor echipe din subsolul clasamentului, făcând excepție meciul împotriva orădenilor. De cealaltă parte, Mediașul încă nu a pierdut în 2012 și avansează rapid spre prima poziție a clasamentului. „Va fi o partidă extrem de dificilă, întâlnim un adversar extrem de puternic, va fi un joc foarte greu. Nu este o revanșă, va fi un simplu retur. Vrem să facem un joc foarte bun. Nu avem nicio problemă de lot iar băieții sunt deciși să facă un joc bun, așteptăm meciul de la Brazi”, spune Ovidiu Teleabă, antrenorul Mediașului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ivan Tomeljak , La Mediaș , Gaz Metan , Jarett Howell , Gaz Metan Mediaş , Asesoft Ploiești , Mike Jones , Scott Vandermeer , Ovidiu Teleabă
Vizualizari: 346
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Laur
Acum 4 ore
Adrian
Acum 4 ore
Cornel Sibianul
Acum 4 ore
Q
Acum 5 ore
Max