Conform ultimei declaraţii de avere prim-ministrul României, Mihai Răzvan Ungureanu, a primit anul trecut de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” suma de 2000 de lei pentru drepturi de autor. Aceasta nu este prima legătură dintre premier şi teatrul din Sibiu. La investirea în funcţie a ministrului economiei, Ungureanu a declarat că vine adesea la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu.
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a strâns în conturile bancare, în ultimele nouă luni, incluzând şi ultima parte a mandatului la conducerea SIE, peste 3.000 euro şi 21.000 lei, banii în valută fiind păstraţi la Bank Austria Creditanstalt, în contul deschis în 2003, când lucra la Viena.
Prima declaraţie de avere semnată de Ungureanu în calitate de prim-ministru relevă că, în perioada iunie 2011-martie 2012, a adunat în conturile bancare 3.256 euro, la Bank Austria Creditanstalt, şi 21.242 lei în unul din conturile pe care le are la Banca Comercială Română. În total, premierul deţine la bănci 17.247 euro şi 48.994 lei.
Potrivit declaraţiei de avere, Ungureanu a încasat de la Serviciul de Informaţii Externe (SIE) un salariu de 66.560 lei, iar de la Universitatea Bucureşti 27.080 lei. Soţia sa a încasat la rândul său venituri salariale de aproximativ 46.000 de lei de la Institutul Clinic Fundeni, dar şi 84.000 euro din servicii de consultanţă medicală pentru OMV AG Viena.
Ungureanu a mai încasat, ca drepturi de autor, 2.000 lei de la Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, 300 euro de la Universitatea din Viena şi 180 euro de la o editură din Viena.
La ceremonia schimbare din funcţie a fostului ministru al economiei, Răzvan Ungureanu a spus are o prietenie „interesantă” cu Ion Ariton şi că au participat alături la spectacole de teatru din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
„De domnul ministru Ariton mă leagă o prietenie cu adevărat interesantă... mergem împreună la festivalul de teatru de la Sibiu”, a spus Razvan Ungureanu la ceremonia de instalare în funcţie a ministrului Lucian Bode.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Informații Externe , Ion Ariton , Festivalul Internațional , Festivalului Internaţional , Radu Stanca , Teatrul Naţional , Mihai Răzvan Ungureanu , Universitatea Bucureşti , Institutul Clinic Fundeni , Bank Austria Creditanstalt , Banca Comercială Română , Lucian Bode
Vizualizari: 386
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
R
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
Newman
Acum 4 ore
C