Două femei au ajuns, luni dimineaţă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, după ce au fost lovite de o remorcă desprinsă de la un camion, în timp ce aşteptau într-o staţie de autobuz din municipiul Sibiu, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Sibiu, cele două femei se aflau într-o staţie de autobuz din municipiul Sibiu, când o remorcă desprinsă de la un camion le-a lovit.
"Este vorba despre un accident petrecut la intersecţia a două artere intens circulate. O remorcă s-a desprins şi a lovit două persoane", a declarat corespondentului Mediafax inspectorul Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
Potrivit sursei citate, este vorba de un camion al societăţii Electrica, iar acesta tracta o remorcă în care se afla un buldoexcavator.
"Se pare că remorca nu era bine asigurată, s-a desprins şi a pătruns pe trotuar, unde a lovit două femei care se aflau în staţia de autobuz", a spus sursa citată.
Cele două femei au fost duse la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, unde sunt supuse investigaţiilor medicale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Gogu
Acum 10 ore
X-ulescu
Acum 10 ore
Gogu
Acum 10 ore
Kokos