CSU Voința Sibiu a susținut, astăzi, o partidă amicală, pe terenul stadionului „Municipal” din oraș, în compania formației de liga a IV-a CSM Făgăraș.
La pauză, sibienii conduceau cu 4-0, prin reușitele din minutele 7, 15, 30 și 43. Apostol a deschis scorul printr-o deviere, cu capul, din careul mic. Balonul a plutit în careul oaspeților, după centrarea din flancul stâng a lui Iulian Popa. „Popică” avea să majoreze scorul opt minute mai târziu, printr-o reușită demnă de topurile europene. Bolta sa de la 40 de metri l-a surprins ieșit pe portarul oaspeților, iar mingea cădea nestingherită în poartă. Tot de la Popa a plecat și golul trei ai gazdelor.
„Șeptarul” a recuperant în propria jumătate, a pierdut pe teren doi adversari, după care a pasat perfect pentru Caius Lungu, care a dus acțiunea până în careul oaspeților, ca mai apoi să șuteze la colțul scurt. Voința intra la cabine cu scorul de 4-0, după ce Beza, recuperat după accidentarea care l-a ținut departe de gazon în primele două etape din 2012, reușea să trimită în poartă, din zona punctului cu var, cu capul, o centrare venită din corner.Ultimul gol al amicalului era marcat de Andrei Zăgrean, printr-un șut în vinclu, din întoarcere, de la 14 metri lateral stânga.
În prrima repriză, antrenorul Alexandru Pelici a folosit o formulă apropiată de cea standard: Zăvoi, Nicola, Grigore, Apostol, Forika, Caius Lungu, Bunea, Beza, Cigan, Lukanovic și Iulian Popa. Apoi, tehnicianul a trecut la schimbări, ajungând să ruleze tot lotul pe care l-a avut la dispoziție.
Sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul „Municipal” din Sibiu, se joacă derby-ul județului, dintre Voința și Gaz Metan Mediaș.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Caius Lungu , Gaz Metan Mediaş , Voinţa Sibiu , Alexandru Pelici , Andrei Zăgrean , Iulian Popa
Vizualizari: 302
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Periscop
Acum 2 ore
Excelent +1
Acum 2 ore
Bastiu
Acum 2 ore
Aci Duțu
Acum 3 ore
Emil