USL Sibiu s-a poticnit în câteva localități, unde se așteaptă o nouă tranșă de sondaje, pentru a se finaliza lista completă cu candidații la alegerile locale. Ioan Cindrea, președintele PSD Sibiu, susține că în proporție de peste 90 la sută lista este completă. ”Mai sunt câțiva pași de făcut, dar problemele sunt rezolvate în proporție de peste 90%. Vom avea vineri o ședință de Birou Permanent județean, unde vom discuta lista completă. Liberalii și conservatorii vor face același lucru, iar sâmbătă vom avea o întâlnire a USL, unde vom lua decizia definitivă”, a declarat Cindrea. Decizia luată la nivel central, conform căreia candidații la funcția de primar ai USL se vor alege din primarii și viceprimarii PSD, PNL și PC care ocupă deja această funcție, va fi rediscutată în câteva localități. ”Sunt câteva localități unde se poate lua în calcul și sondajul de opinie”, a mai spus Cindrea. Conform unor surse din cadrul USL sunt probleme în localitățile Cisnădie și Gura Rîului, unde PNL a reușit să convingă viceprimarul, respectiv primarul PDL să candideze pe listele uniunii. Schimbări importante de candidați sunt așteptate și la Rășinari și Agnita.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 398
Ultimele comentarii
Acum 10 minute
Alte natiuni erau demult reunite - noi lucru slab
Acum 23 minute
HBomb
Acum 23 minute
Q
Acum 30 minute
Q
Acum 38 minute
Q - erau limacși